Lăcătuș „Trebuie să marcăm cu Fiorentina!”

Înfrângerea suferită în prima fază a grupelor îi obligă pe steliști să se gândească la un rezultat pozitiv în meciul cu Fiorentina. Marius Lăcătuș a fost direct și a lăsat să se înțeleagă că Steaua poate obține chiar trei puncte la Florența. „E clar că ne așteaptă un joc dificil. Depinde mult de cum vom juca. Dacă o vom face bine, atunci putem obține minimum un egal, dar trebuie să reușim cel puțin un gol ca să ne gândim la un rezultat bun, poate chiar la o victorie“, a precizat tehnicianul stelist. Cât despre Mutu, antrenorul roș-albaștrilor a afirmat că nu va pune niciun om de pază la el: „Nu sunt adeptul marcajului om la om. Printr-un marcaj colectiv putem anihila jucătorii mai importanți ai adversarei, de ce nu și pe Mutu“.

Lăcătuș a vorbit și despre perioada petrecută la Fiorentina, ca jucător: „M-am simțit foarte bine aici și revin cu plăcere. Nu o să uit niciodată perioada petrecută la Firenze. Ar fi frumos să se întâmple ce a zis Mutu, și anume să se califice mai departe Steaua și Fiorentina. Din păcate sunt alte două echipe foarte puternice în grupă cu noi și va fi extrem de dificil să se întâmple asta“.

Publicat: 30 09. 2008, 08:10
Actualizat: 30 09. 2008, 11:00