Jurgen Klopp și-a pregătit echipa: „Cinci minute sunt suficiente pentru a înscrie trei goluri” + cum va rezolva absențele lui Salah și Firmino

Marți, 7 mai, se va stabili prima finalistă din acest sezon de Liga Campionilor. Stadionul Anfield va găzdui partida retur dintre Liverpool și Barcelona.

Pe Camp Nou, rezultatul a fost 3-0 pentru gruparea blaugrana, iar misiunea „cormoranilor” va fi una dificilă, mai ales că din primul 11 vor lipsi doi dintre cei mai importanți jucători din atacul englezilor. Roberto Firmino și Mohamed Salah vor fi indisponibili pentru acest meci din cauza accidentărilor.

Doi dintre cei mai buni atacanți din lume nu vor juca mâine (marți, 7 mai). Și să marchezi patru goluri în 90 de minute va fi o temă foarte complicată. Dar cu toate acestea vom avea 11 jucători pe teren și vom încerca. Dacă reușim, va fi genial. Dacă nu, cel puțin va trebuie să arătăm într-o formă cât ma bună posibil„, a spus Jurgen Klopp, în conferința de presă susținută înaintea meciului cu Barcelona, care a mai continuat:

Obiectivul nostru este să încercăm să câștigăm meciul. Scorul de 3-0 împotriva noastră nu este o situație pe care ne-am dorit-o. Ni se dă șansa să încercăm să ne calificăm mai departe și vom încerca să profităm de ea. Acesta a fost cel mai lung sezon și am ajuns la un nivel important. Dacă putem să o prelungim puțin mai mult, cu atât mai bine. Trebuie să sărbătorim tot ce am făcut bine până acum cu o evoluție bună în fața Barcelonei.

Dacă vom reuși să înscriem repede, va fi foarte important. Dar, în același timp, trebuie să ne apărăm bine și să evităm să primim gol. Știm cât de grea va fi această partidă. Vom încerca, dar asta nu înseamnă că vom și reuși. Trebuie să mergem pas cu pas. Cinci minute sunt suficiente pentru a înscrie trei goluri și trebuie să fim pregătiți să putem jucam 95 de minute sau mai mult„.

 

 

Publicat: 06 05. 2019, 20:42
Actualizat: 06 05. 2019, 20:43