Joacă Ribery finala?** Bayern a făcut apel la suspendarea dictată împotriva francezului!

UEFA a informat, joi, că a primit notificarea privind apelul
înaintat de gruparea germană Bayern Munchen la suspendarea pentru
trei meciuri dictată împotriva jucătorului francez Franck Ribéry,
care nu va putea astfel să evolueze în finala Ligii
Campionilor.

Data audierii în acest caz nu a fost încă stabilită. La apel,
cele două părți sunt chemate pentru a oferi explicații, astfel că
jucătorul francez trebuie să meargă la Nyon, la sediul UEFA.

Comisia de control și de disciplină a UEFA l-a suspendat pe
Ribery trei jocuri, după ce mijlocașul a fost eliminat pentru un
atac periculos asupra înaintașului argentinian al formației
Olympique Lyon, Lisandro Lopez, în minutul 37 al jocului de la
Munchen, câștigat de Bayern, scor 1-0, în prima manșă a
semifinalelor Ligii Campionilor.

Ca urmare a acestei suspendări, Franck Ribéry nu a jucat în
partida retur, de marți (scor 3-0 pentru formația germană), și nu
va participa nici în finala de la Madrid.

Bayern Munchen va întâlni echipa italiană Internazionale Milano,
la care evoluează fundașul român Cristian Chivu, în finala Ligii
Campionilor, ce se va disputa, pe 22 mai, pe stadionul Santiago
Bernabeu din Madrid.

MEDIAFAX

Publicat: 29 04. 2010, 19:26
Actualizat: 29 04. 2010, 19:30