Istvan Kovacs, din nou în Liga Campionilor! Ce meci va arbitra „centralul” român

Istvan Kovacs, arbitrul român în vârstă de 38 de ani, a fost delegat să conducă la centru încă un meci din Liga Campionilor.

Originar din Carei, Istvan Kovacs va arbitra meciul dintre Club Brugge și Atletico Madrid, din cadrul rundei a treia a Grupei B din Liga Campionilor.

Partida va avea loc marți, 4 octombrie, de la ora 22:00.

Istvan Kovacs, din nou în Liga Campionilor! Ce meci va arbitra „centralul” român

În cadrul partidei dintre Club Brugge și Atletico Madrid, arbitrul Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două tușe de către Vasile Florin Marinescu și Ovidiu Artene, iar rezervă va fi Horațiu Feșnic.

În camera VAR, se vor afla nemții Bastian Danker și Marco Fritz.

Club Brugge este liderul Grupei B din Liga Campionilor, cu șase puncte, după ce le-a învins pe FC Porto și Bayer Leverkusen. Atletico Madrid ocupă locul al treilea, cu trei puncte, fiind la egalitate cu a doua clasată, Bayer Leverkusen. Spaniolii au învins-o pe FC Porto și au pierdut în fața lui Leverkusen. Portughezii sunt codașii grupei, fără niciun punct obținut în cele două meciuri jucate până acum.

În acest sezon al Ligii Campionilor, Istvan Kovacs a mai arbitrat în faza grupelor în cadrul partidei dintre Dinamo Zagreb și Chelsea, scor 1-0, în prima rundă din Grupa E, în care lider este AC Milan.

  • 11 meciuri a arbitrat, până acum, Istvan Kovacs, în Liga Campionilor.
  • 2018-2019 este sezonul în care Istvan Kovacs a debutat în Liga Campionilor, în Valencia – Young Boys 3-1.
Publicat: 02 10. 2022, 17:21
Actualizat: 10 10. 2022, 17:11