Ioan Andone crede că jucătorii o vor scoate la capăt:** „Nici nu se mai bucură la goluri, știu unde greșesc”

Cu o zi înainte de debutul într-o nouă campanie europeană, Ioan Andone încearcă să își mascheze emoțiile cauzate de evoluțiile mai puțin convingătoare ale CFR-ului din primele două etape ale sezonului. Antrenorul campioanei spune că jucătorii și-au dat seama de greșelile făcute și că vor fi mai concentrați în fața slovacilor de la Slovan Liberec.

„Nu am avut apăsarea că pot fi demis după ultimele rezultate. Știu ce antrenez, de aceea în ultimele zile discut numai de chestiuni legate de defensivă, acolo avem problemele pe care trebuie să le rezolvăm. Și jucătorii sunt conștienți de probleme, pentru că nici după golurile pe care le-am marcat la Cluj am văzut că băieții nu erau fericiți. Știu că dăm gol, dar că trebuie să nu mai luăm. Oricum, să știe că nu se termină totul dacă vom pierde sau vom bate Slovan cu 3-0 după primul meci, mai este și a doua șansă. Slovan are un grup bun, dar fără individualități. Un lucru e cert, nu fac față prea bine în deplasare”, a spus Andone la Fanatik Show, pe DigiSport.

Publicat: 31 07. 2012, 18:37
Actualizat: 31 07. 2012, 18:39