Inzaghi, în LEGENDĂ‚! E cel mai bun marcator din istoria cupelor europene!

La 37 de ani, Pippo Inzaghi a rămas un atacant incredibil.
Aseară, pe „San Siro”, a reușit o „dublă”, cu care a ajuns pe
primul loc în clasamentul golgheterilor all-time din cupele
europene, cu 70 de goluri, la o lungime distanță de Raul. „Din
partea mea, Milan să bage și zece atacanti, numai să nu joace
Inzaghi, pentru că altfel va fi ceva mai complicat”, spunea
Mourinho la meciul de la Madrid. Știa ceva portughezul.

Doar că sperietura a tras-o aseară. Realul controla partida și
avea 1-0, după reușita istorică a lui Higuain (golul 700 al
Realului în cupele europene), dar Milanul a renăscut ca pasărea
Phoenix grație veteranului Inzaghi, aruncat la disperare pe teren
de Allegri, în minutul 59. În 20 de minute a fost la un pas să-i
producă lui Mourinho primul eșec! Și în stilu-i caracteristic! O
reluare din trei metri cu capul, cu Iker pe jos (68), apoi o
reușită din ofsaid (78). Cu „dubla” din partida cu Real l-a
detronat pe Raul în fruntea clasamentului marcatorilor din cupele
europene (70, față de 69), depășindu-l și pe Gerd Müller, chiar de
ziua acestuia!

Mourinho,
aproape de prima înfrângere

Pe „San Siro”, Mourinho a avut războiul său personal cu fanii
Milanului. A primit lasere în ochi, dar s-a răzbunat arătându-le
trei degete. O reamintire a triplei istorice pe care a reușit-o
sezonul trecut cu rivala Inter. Deși Inzaghi a fost la un pas să-i
producă prima înfrângere după 14 meciuri pe banca Realului,
salvatorii portughezului au fost doi elevi pe care nu i-a prea
agreat. În prelungiri, „somnolentul” Benzema a pasat magistral, iar
hulitul Pedro Leon a reușit golul egalizator. Pentru Real, primul
marcator spaniol din acest sezon!

70 de goluri în
112 meciuri are
Inzaghi în cupele europene marcate pentru Parma, Juventus și
Milan

Publicat: 03 11. 2010, 23:45
Actualizat: 04 11. 2010, 18:09