Inspirația lui Gâlcă, decisivă în turul cu Aktobe. Keșeru a ajuns la cota 13 în tricoul Stelei, valoarea de piață i-a „explodat”

Steaua mai are de făcut doi pași până în grupele Ligii, principalul obiectiv al campioanei și în acest sezon. Roș-albaștrii întâlnesc în turul 3 preliminar pe kazahii de la Aktobe, iar Gâlcă se poate felicita pentru alegerea făcută în privința echipei. Deși era anunțat rezervă, Claudiu Keșeru a fost trimis în primul 11, iar fostul atacant al celor de la Nantes și Bastia a confirmat așteptările.

Keșeru a dechis scorul pentru Steaua în minutul 44 și roș-albaștrii pot considera că au luat un avantaj substanțial în perspectiva calificării. Cu golul reușit în Kazahstan, Keșeru a ajuns la cota 13 în tricoul Stelei. Alegerea lui Costel Gâlcă s-a dovedit astfel foarte inspirată, cu atât mai mult cu cât Keșeru și-a dovedit forma bună și în primele meciuri din acest debut de sezon: 2 goluri în Cupa Ligii, cu Rapid, și 1 gol în campionat, cu aceeași echipă.

Transferul în Ghencea i-a priit lui Claudiu Keșeru, intrat într-un con de umbră în tricoul francezilor de la Bastia. Deși la momentul mutării la Steaua era cotat la 1,8 milioane de euro, valoarea atacantului a explodat în România. Keșeru este cotat la acest moment la 2,5 milioane de euro și este unul dintre steliștii cu cea mai bună marjă de creștere din acest punct de vedere.

2,5 milioane de euro este cota lui Keșeru pe transfermarkt.de
4 goluri a reușit Keșeru în acest sezon pentru Steaua, în toate competițiile
9 goluri a reușit Keșeru în sezonul trecut pentru Steaua

Steaua, în deplasarea de la Aktobe:  Arlauskis – Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Filip, Prepeliță – Adi Popa, Chipciu, Tănase – Keșeru

Aktobe – Steaua 0-1 (pauză). Kazahii au egalat în minutul 59, Prepeliță a adus avantajul în minutul 78 (1-2), iar Arzumanyan a readus-o pe Aktobe în meci în minutul 89 (2-2).

Publicat: 30 07. 2014, 19:18
Actualizat: 30 07. 2014, 19:46