Îi pregătește Zidane o surpriză lui Allegri pentru finala Ligii? Reacția avută de Zizou în momentul în care a fost întreabat de Bale

Antrenorul francez al echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că formația sa și Juventus Torino s-au calificat meritat în finala Ligii Campionilor, meci programat sâmbătă, la Cardiff.

„Suntem foarte fericiți că vom juca finala și cred că suntem într-o formă fizică optimă pentru meciul cu Juventus. Am făcut o treabă minunată pe tot parcursul sezonului, dar trebuie să dăm tot ce avem mai bun la Cardiff, în speranța că vom câștiga. Și noi, și Juventus merităm să jucăm finala. Se anunță un meci superb„, a afirmat Zidane.

Tehnicianul în vârstă de 44 de ani spune că atacantul Gareth Bale s-a recuperat după accidentarea suferită la gambă și poate evolua în partida cu Juventus. Internaționalul galez ar putea să joace titular, într-o echipă în care să se regăsească și Isco, spune Zidane.

„Ne bucurăm că și-a revenit și suntem cu toții pregătiți pentru acest meci. Știu că este foarte entuziasmat, pentru că meciul va avea loc în țara sa.

Isco și Bale sunt jucători fantastici, au jucat împreună de 16 ori în acest sezon, de ce nu s-ar putea întâmpla asta? Se pot completa reciproc cu abilitățile lor diferite. Voi avea de ales între 22 sau 23 de jucători”, a adăugat francezul.

Zidane s-a referit și la situația sa: „Vreau să rămân aici și, cred eu, clubul este mulțumit de felul în care merg lucrurile. Acum, însă, mă preocupă doar ziua de sâmbătă. Am jucat cinci ani la Juventus și am amintiri frumoase din acea perioadă, dar acum nu vreau decât să aduc un nou trofeu la Madrid”.

Finala Ligii Campionilor, dintre Juventus Torino și Real Madrid, se va disputa sâmbătă, 3 iunie, de la 21:45, pe Millennium Stadium, din Cardiff.

Publicat: 30 05. 2017, 15:50
Actualizat: 30 05. 2017, 15:51