Ibrahimovic a lovit din nou! VIDEO: A reușit un nou super gol. Fanii lui Anderlecht l-au aplaudat în picioare

Suedezul are nouă goluri în 11 meciuri pentru PSG în acest sezon

Nu contează că PSG l-a cumpărat în vară cu 64 de milioane de euro pe Edinson Cavani de la Napoli. Zlatan Ibrahimovic dovedește meci de meci că rămâne omul-orchestră la echipa pariziană. Sâmbătă, suedezul de 32 de ani a surprins cu un călcâi magnific în victoria cu Bastia din Ligue 1, scor 4-0. Iar aseară, Zlatan a reușit un hat-trick în victoria parizienilor, scor 5-0, obținută pe terenul lui Anderlecht. O premieră în Ligă și primul hat-trick al unui suedez din istorie în competiție.

Iar progresia estetică a golurilor a fost una incredibilă. Prima reușită, din minutul 16, a venit după ce Ibra a reluat din fața porții o centrare a lui van der Wiel. A doua, șapte minute mai târziu, parcă trasă la indigo. Doar că suedezul a finalizat cu călcâiul. Iar a treia, una superbă. Un șut de la 30 de metri, în forță, care l-a lăsat pe goalkeeperul Kaminski fără replică! Dar pariezienii nu s-au oprit aici. Cavani a făcut 4-0 (52), iar Ibrahimovic și-a desăvârșit opera (59), devenind cel mai bun marcator din istoria lui PSG în Ligă, cu două goluri peste George Weah.

CLICK AICI PENTRU VIDEO!

Cu aceste goluri, Ibrahimovic a ajuns la un total de 9 goluri marcate în ultimele 4 meciuri oficiale disputate pentru PSG. Cu toate acestea, este prima „triplă” pe care Ibrahimovic o reușește în meciurile din Liga Campionilor.
 

Publicat: 23 10. 2013, 22:36
Actualizat: 23 10. 2013, 23:55