Gigi Becali pune presiune pe Dică. Ce a declarat despre returul cu Sporting Lisabona

Gigi Becali este foarte încrezător când vorbește despre returul cu Sporting Lisabona, după 0-0 în prima manșă. Patronul FCSB este de părere că ofensiva lui Nicolae Dică ar trebui să bage teama în portughezi.

FCSB a reușit un meci foarte bun în turul cu Sporting Lisabona și a scos un 0-0, deși portughezii erau favoriți cerți. Partida din tur i-a dat speranțe lui Gigi Becali. Patronul FCSB este de părere că Nicolae Dică ar trebui să pregătească un debut de meci în forță, pentru ca portughezii să prindă teamă. Becali și-ar dori un gol în primele 15 minute.

„O să vedeți voi cum o să fie mingea la noi, pentru că noi avem mare calitate în atac. Cum a zis Duckadam, în primele 15 minute trebuie să le arătăm că trebuie să le fie frică de noi.  Ba chiar să marcăm și un gol în primul sfert de oră. Ce să facem, să ne punem în apărare și să așteptăm să ne dea ei gol? Nu este o echipă de speriat. Că dacă erau o echipă de speriat, dădeau gol. Se poate să se întâmple cu Lens (FCSB – Lens 4-0, în grupele Europa League, ediția 2005-2006). Să le dăm un gol, să vină peste noi și să le dăm patru”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

FCSB – Sporting se va juca miercuri, pe Arena Națională.

Publicat: 18 08. 2017, 09:43
Actualizat: 18 08. 2017, 09:44