Fenomenul Jude Bellingham, cifre stelare pentru Real Madrid în Champions League! Bornele incredibile pe care le-a atins după ce starul lui Carlo Ancelotti și-a salvat echipa în returul infernal cu Leipzig și gestul superb de la final. SPECIAL

MADRID, SPAIN - MARCH 6: Vinicius jr of Real Madrid and Jude Bellingham of Real Madrid celebrates a goal during the UEFA CHAMPIONS LEAGUE 2023/24 match between Real Madrid and RB Leipzig at Santiago Bernabeu Stadium. (Photo by Guille Martinez/AFLO),Image: 854405343, License: Rights-managed, Restrictions: ONLY EDITORIAL USAGE, Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Jude Bellingham a devenit un adevărat fenomen mai ales după transferul la Real Madrid, iar fostul jucător al lui Dortmund a strâns cifre absolut fabuloase în acest sezon de Champions League.

În acest sezon european, Bellingham a contribuit deja la opt reușite, fiind la egalitate cu Galeno și depășit doar de Harry Kane, care a ținut-o în viață pe Bayern Munchen.

După 1-1 în returul cu Leipzig, Real Madrid a reușit a 12-a calificare în sferturile Champions League în ultimele 14 sezoane, dovedind că este o veritabilă specialistă a competiției.

Fenomenul Jude Bellingham și cifrele lui stelare! Bornele incredibile pe care le-a atins în Champions League

Real Madrid a tremurat serios pentru calificarea în sferturile UEFA Champions League, chiar dacă era considerată mare favorită în dubla cu Leipzig, mai ales după victoria din Germania, scor 1-0.

Returul a fost însă deosebit de complicat pentru iberici, care au fost la un pas să ajungă în prelungiri la ratarea mare a lui Dani Olmo. Unul dintre cei care l-au salvat pe Carlo Ancelotti a fost Jude Bellingham, ajuns în vara anului trecut la Real Madrid. După o acțiune excelentă, „perla” gazdelor a găsit excelent o pasă pentru Vinicius, care a deschis scorul pe Bernabeu.

La nici 21 de ani (20 de ani și 251 de zile), Jude Bellingham a devenit miercuri al treilea cel mai tânăr jucător care a înscris sau a oferit un assist în șase apariții la rând în Champions League. El este depășit la acest capitol doar de Kylian Mbappe și Erling Haaland.

Jude Bellingham, pe urmele legendarului Steven Gerrard

Cu patru goluri și patru assist-uri în această campanie de Champions League, Jude Bellingham devine primul englez care atinge o astfel de performanță după o lungă perioadă de timp.

În sezonul 2007-2008 din cea mai importantă competiție europeană, Steven Gerrard reușea șase goluri și patru assist-uri, iar Liverpool atingea semifinalele. Atunci, trofeul a fost luat de Manchester United, care a trecut de Chelsea la loviturile de departajare, la Moscova.

La finalul duelului cu Leipzig, Jude Bellingham a fost autorul unui gest superb: acesta a mers „glonț” către antrenorul oaspeților și l-a îmbrățișat: Marco Rose a contribuit și el la ascensiunea englezului, în perioada în care cei doi au colaborat la Borussia Dortmund.

  • Echipa de start pe care Real Madrid a avut-o cu Leipzig: Lunin – Carvajal, Rudiger, Nacho, Mendy – Valverde, Tchouameni, Kroos, Camavinga – Bellingham, Vinicius

  • 4 echipe din 8 s-au calificat în sferturile UEFA Champions League: Bayern, Real Madrid, Manchester City și PSG

Publicat: 07 03. 2024, 11:52