Elhamed, mulțumit după egalul cu CFR Cluj din Gruia! Mijlocașul a avut un mesaj pentru fosta sa echipă, Dinamo

Hatem Abd Elhamed (28 de ani) a revenit în România după experiența la Dinamo. Mijlocașul din Israel a semnat cu Celtic în urmă cu două săptămâni și a evoluat încă din primul minut în Gruia, cu CFR Cluj.

Campioana Scoției și-a făcut temele înainte de duelul cu echipa lui Dan Petrescu: „A fost un meci greu. CFR e o echipă bună, ne așteptam la asta. Sunt foarte fericit cu ce am jucat noi astăzi, trebuie să dăm 100% ca să câștigăm meciul retur și să ne calificăm. Sunt mulți jucători experimentați, îi cunoșteam, ne-am pregătit pentru acest meci.

Mă aștept la un meci foarte greu în retur, trebuie să fim mai concentrați. Am venit la Celtic acum două săptămâni, fanii m-au primit foarte bine, sunt fericit, mă ajută toți să devin unul de-al lor, să mă integrez”, a spus Elhamed, la finalul partidei, la DigiSport.

Fostul jucător al lui Dinamo a avut și un mesaj pentru echipa din „Ștefan cel Mare”, care nu trece prin cea mai bună perioadă din istoria clubului, adunând 3 puncte din 12 posibile, în primele patru etape: „Am avut o perioadă fantastică la Dinamo, am dat tot ce am putut acolo. Îmi place Dinamo, îmi place clubul și le urez toate cele bune”, a mai declarat Elhamed.

CFR Cluj și Celtic au încheiat la egalitate în Gruia, scor 1-1. Rondon a deschis scorul, în minutul 28, dar scoțienii au egalat prin Forrest, nouă minute mai târziu. Campioana României trebuie să marcheze la Glasgow pentru a spera la calificare.

Publicat: 08 08. 2019, 09:10
Actualizat: 08 08. 2019, 09:11