El este românul cucerit definitiv de Karim Benzema, noul „Balon de Aur!” Amintiri de neuitat, la 14 ani de la un meci memorabil: „Nu trebuie să-l scapi o fracțiune de secundă!” EXCLUSIV

Dorin Goian are amintiri de neuitat cu super starul Karim Benzema, noul „Balon de Aur”, pe care l-a întâlnit atât în Champions League, cât și la nivelul echipelor naționale, în duelurile dintre România și Franța.

Antrenor acum la Foresta Suceava, Dorin Goian și Karim Benzema au fost adversari în urmă cu fix 14 ani, atunci când FCSB și Lyon s-au întâlnit în grupele Ligii Campionilor.

Atât Goian, cât și Benzema, au reușit să marcheze în partida jucată pe vechea arenă din Ghencea, acolo unde Lyon s-a impus cu un spectaculos 5-3.

14 ani de la meciul Steaua – Lyon! Dorin Goian, amintiri cu „Balonul de Aur” Karim Benzema: „Putea să marcheze oricând!”

Dorin Goian regretă și acum că Steaua n-a putut să scoată mai mult din meciul cu Lyon, în condițiile în care gazdele au înscris de trei ori, prin Arthuro, Goian și Ovidiu Petre. Partida s-a jucat în urmă cu fix 14 ani, pe 21 octombrie 2008.

Încă din acea perioadă, Karim Benzema, noul „Balon de Aur”, se anunța unul dintre cei mai buni jucători din lume.

„Ne-am bătut de la egal la egal în acel meci! Cei de la Lyon erau într-o formă excelentă și țin minte că aveau jucători foarte buni în acea perioadă. Noi am început foarte bine, am dat și eu gol. Cât despre Karim Benzema, fără doar și poate merită Balonul de Aur.

Încă de atunci se anunța un fotbalist foarte mare. Era un jucător care făcea diferența. Putea să marcheze oricând și nu trebuia să-l scapi din marcaj o fracțiune de secundă, chiar dacă era atunci la începutul carierei. L-am mai întâlnit și în meciurile României cu Franța”, și-a amintit Dorin Goian, pentru ProSport.

 

Juninho, Benzema, Lloris și Toulalan, vedetele lui Lyon în Ghencea

Cu Marius Lăcătuș pe bancă, FCSB a înfruntat acum 14 ani o echipă plină de vedete a lui Lyon.

În poarta francezilor era Hugo Lloris. Ajuns la 35 de ani, acesta a plecat în 2012 la Tottenham, acolo unde apără și în prezent.

Cel mai important jucător al lui Lyon era însă Juninho (foto), aflat în 2008 într-o perioadă excelentă a carierei. De altfel, brazilianul s-a numărat printre marcatori în meciul retur, pierdut cu scorul de 0-2 de roș-albaștri.

  • Cum a arătat Lyon cu FCSB, pe 21 octombrie 2008: Lloris – Reveillere, Cris, Boumsong, Grosso – Makoun, Toulalan, Juninho – Keita, Benzema, Ederson

Știam că nu există lucruri imposibile și poți să ajungi la ceea ce îți dorești. Mă bucur că munca mea a fost răsplătită. Am trecut și prin momente dificile. Sunt lyonez și nu pot să uit asta” – Karim Benzema, după ce a cucerit „Balonul de Aur”

Publicat: 21 10. 2022, 12:10