Dumitru Dragomir, critici pentru Adrian Păun: „Ar trebui amendat pentru cele două cartonașe galbene” + Ce spune despre eventuala plecare a lui Șumudică de la CFR | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a vorbit la ProSport LIVE despre eșecul lui CFR Cluj din turul 3 de pe terenul lui Young Boys, scor 3-1 (4-2 la general).

Păun ar trebui să fie amendat pentru cele două cartonașe galbene, dar și cu el, și fără el, era greu să facă ceva CFR Cluj în această seară. Diferența de valoare dintre cele două echipe a fost foarte mare. CFR a intrat în panică după 15 minute. Nu mai vorbesc de greșelile personale. Fundașul dreapta pe cine ținea?

Șumudică are un contract beton la CFR. I-ar conveni să-l dea afară acum. Dacă-l dau pe Șumudică afară fac o mare greșeală. E în primii antrenori ai țării la ora aceasta. Nu cred că vom trece nici de Steaua Roșie Belgrad în play-off-ul Europa League. Să zicem mersi că vom juca în grupele Conference League. Noi am jucat astăzi doar 11 minute cât au putut face acel pressing necruțător”, a declarat Dumitru Dragomir la ProSport LIVE.

„Fotbalul nostru e la pământ de vreo 5-6 ani. Nu s-a preocupat nimeni de fotbal în ultimii ani în afară de Hagi. E o nenorocire la centrele de copii și juniori, nu doar la fotbal” – Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir îl laudă pe Mihai Iosif de la Rapid!

Dumitru Dragomir a analizat și celelalte echipe din Liga 1 și spune că a rămas plăcut surprins de antrenorul Mihai Iosif.

„La ce echipe sunt în România, Șumudică defilează cu CFR Cluj. Am văzut ieri o repriză a Craiovei dezastruoasă. FCSB a avut o repriză de senzație după ce a făcut schimbările. Mihai Iosif de la Rapid e un antrenor extraordinar. Am participat la o discuție pe care a avut-o acest antrenor cu jucătorii. E ceva incredibil. Are minte multă. Dacă ai talent, faci această meserie. Rapidul e în primele 5 echipe ale campionatului ca valoare”, a mai spus Dragomir.

Publicat: 10 08. 2021, 23:40
Actualizat: 11 08. 2021, 11:19