Delegare de gală pentru Istvan Kovacs din partea UEFA. Ce meci a primit centralul din Carei în grupele Champions League? Conduce partida lui Mbappe! | EXCLUSIV

Gigi Becali, aroganță supremă: cere ca FCSB să fie arbitrată doar de Istvan Kovacs: „Câștigăm cu tot cu el!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
Vezi galeria foto - 5 poze

Istvan Kovacs (39 ani) rămâne cel mai bine cotat arbitru român în activitate. Centralul, în jurul căruia a existat, de curând, un scandal de referință pe plan intern, a primit o delegare de gală din partea UEFA și va oficia partida dintre Newcastle United și Paris Saint-Germain, meci din Grupa F – Champions League.

Delegare de gală pentru Istvan Kovacs din partea UEFA. Ce meci a primit centralul din Carei în grupele Champions League? Conduce partida lui Kylian Mbappe! | EXCLUSIV 

Chiar dacă pe plan intern nu pare a fi în cea mai bună formă, după scandalul iscat în urma prestației de la partida dintre CFR Cluj și Petrolul, meci în urma căruia chiar șeful arbitrajului românesc, grecul Kyros Vassaras, a recunoscut că brigada condusă de Kovacs a greșit în favoarea ardelenilor, centralul rămâne pe afișul compețiilor premium la nivelul fotbalului din Europa.

Astfel, arbitrul din Carei a primit o delegare de gală în următoarea etapă din cadrul grupelor Champions League și va oficia, miercuri, 4 octombrie – ora 22-  partida dintre Newcastle United și Paris Saint-Germain, joc ce contează pentru Grupa F.

Este primul joc din grupele actualei ediții a Champions League pentru Istvan Kovacs. Până acum, în actuala stagiune a competiției numărul 1 la nivel de club din Europa, ardeleanul fiind delegat, în două rânduri, la partidele din preliminarii. Este vorba de Panathinaikos Atena vs Olympique Marseille (1-0) și FC Copenhaga vs Rakow (1-1).

Istvan le-a purtat noroc starurilor de la PSG, victorie clară cu Galatasaray, tot în Champions League

Sezonul trecut, Istvan Kovacs a fost prezent în cinci rânduri în Champions League, trei jocuri s-au desfășurat în cadrul grupelor, o partidă în optimi și un meci în sferturile de finală. Dacă pe cei de la Newcastle o să-i conducă pentru prima oară, PSG, cu Isvan Kovacs la centru, a obținut un succes clar, 5-0, pe teren propriu, în fața turcilor de la Galatasaray, în stagiunea  2019- 2020 din Champions League.

 

Publicat: 02 10. 2023, 11:14