Cu Barça nu te pui!** Calificarea, rezolvată în trei minute

Barcelona s-a impus din nou în fața lui Arsenal. Catalanii au
obținut aseară calificarea în sferturile Ligii Campionilor,
învingând cu 3-1, după ce la Londra cedaseră cu 2-1. Paradoxal,
eroul meciului a fost Almunia, portarul oaspeților, care, deși a
luat trei goluri, a avut cel puțin șapte intervenții
salvatoare!

Barcelona și Arsenal s-au întâlnit pentru a treia oară în
istorie în Liga Campionilor, din aceeași postură: prima, mare
favorită, a doua, victimă sigură. A fost mai întâi finala Ligii din
2006, când catalanii s-au impus cu 2-1, iar trei jucători de atunci
au fost prezenți și aseară pe gazon: Fabregas la „tunari”, iar la
Barcelona, Valdes și Iniesta. Ca o coincidență nefastă pentru
Arsenal, și în meciul de aseară portarul lor a ieșit în minutul 18,
la fel cum se întâmpla și în mai 2006. Atunci, Lehmann a fost
eliminat, iar acum Szczesny a părăsit terenul accidentat.
Înlocuitorul a fost, în ambele cazuri, Almunia.

S-a
rezolvat în trei minute!

Jucătorii lui Guardiola au marcat exact înainte de pauză, când
Iniesta i-a pasat excelent lui Messi. Leo a punctat de patru ori și
anul trecut, când cele două echipe s-au întâlnit în sferturile
Ligii. Partea a doua a început cu un autogol al lui Busquets (53)
și tabela arăta un incredibil 1-1, la care Arsenal era formația
calificată. Dar lucrurile s-au schimbat în 20 de minute. Mai întâi
Van Persie a fost eliminat (56), iar Barcelona a profitat de
avantaj și a marcat golurile calificării în numai trei minute, prin
Xavi (69) și același Messi (71).

Arsenal nu a tras aseară niciun șut pe spațiul porții
Barcelonei! Spaniolii au expediat 10

Publicat: 09 03. 2011, 08:43
Actualizat: 09 03. 2011, 08:47