Conflict pe teren între Pep Guardiola și Kevin de Bruyne! Fotbalistul și-a pierdut cumpătul și a început să urle, amenințător, la antrenorul său: „Taci, taci!” | VIDEO

Pep Guardiola și Kevin de Bruyne au avut un conflict în timpul meciului câștigat de Manchester City cu 4-0 în fața lui Real Madrid.

Conflict pe teren între Pep Guardiola și Kevin de Bruyne! Fotbalistul și-a pierdut cumpătul și a început să urle, amenințător, la antrenorul său: „Taci, taci!”

Victoria obținută de Manchester City în fața lui Real Madrid, 4-0, a fost marcată de dialogul aprins dintre Pep Guardiola și Kevin de Bruyne.

Antrenorul „cetățenilor” a încercat să controleze fiecare mic detaliu al jocului de pe „Emirates”, astfel că a stat în permanență cu gura pe elevii săi. La un moment dat, l-a luat în vizor pe belgianul De Bruyne, iar sfaturile sale au fost la un pas de a degenera într-un conflict.

În momentul în care mijlocașul se afla în posesia balonului, antrenorul i-a strigat în repetate rânduri să le paseze coechipierilor săi, însă acesta nu l-a ascultat și a forțat pătrunderea. Belgianul a fost deposedat și imediat s-a întors spre spațiul tehnic, urlând în direcția lui Pep Guardiola: „Taci, taci!”.

Momentul a fost surprins de unul dintre spectatorii aflați în primele rânduri ale „Etihad Stadium”.

Antrenorul a realizat că elevul său este nervos, astfel că nu a mai răspuns și a preferat să întoarcă spatele și să meargă spre banca tehnică. Guardiola l-a îmbrățișat pe Kevin de Bruyne în momentul înlocuirii din minutul 83, semn că și-a iertat imediat elevul pentru această ieșire.

Reacția lui Pep Guardiola după Manchester City – Real Madrid: „Anul trecut am fi putut să le dăm șapte!”

Pep Guardiola a recunoscut că nu se aștepta ca Manchester City să câștige de o asemenea manieră în fața lui Real Madrid, dar a spus că în trecut nu ar fi fost surprins de o diferență chiar mai mare.

„Întotdeauna sper să jucăm bine, dar nu mă așteptam să fim superiori la acest mod. Am jucat cu durerea de acum un an, când am fost ca și calificați, am venit cu o energie fantastică și am făcut o partidă de o intensitate uriașă. În tur, am decis să pun un „inter” mai în spate și azi l-am pus mai în față, așa am găsit spații pentru a ataca mai fluid.

Am jucat bine, am avut energia necesară după atâta durere. Anul trecut, dacă marcam în tur, cum a zis Kroos, șase sau șapte goluri, nu s-ar fi supărat nimeni, iar apoi am mers pe Bernabeu, care este Bernabeu. Pe teren propriu ne simțim puternici, le-am înscris aici celor de la Arsenal, de la Real Madrid, de la Bayern Munchen”, a declarat Pep Guardiola, după Manchester City – Real Madrid.

Publicat: 18 05. 2023, 11:12