CFR, în vizită la Regină!

Înaintea meciului, jucătorii campioanei României, însoțiți de tehnicianul Maurizio Trombetta, au vizitat una dintre clădirile-simbol ale Londrei, Palatul Buckingham.

Fotbaliștii au ajuns la țanc pentru a prinde și celebrul ritual de schimbare a gărzilor, care are loc zilnic la ora 11:30, rămânând impresionați de obiceiul devenit deliciul turiștilor din lumea întreagă. „Feroviarii” au avut surpriza să se întâlnească și cu câțiva fani, iar Panin și Mureșan nu au scăpat ocazia de a se fotografia alături de celebrii polițiști londonezi.

Palatul a fost construit în 1703, iar din 1837, de când Regina Victoria s-a mutat aici, a devenit reședința oficială a monarhilor britanici. Regina Victoria este suverana care a introdus obiceiul de a arbora pe clădire steagul, ca semn că regele sau regina se află în capitală. Camerele palatului au devenit accesibile vizitatorilor în anul 1990, după puternicul incendiu care a afectat o parte a castelului Windsor. Societatea engleză a refuzat atunci finanțarea reparațiilor, astfel că regina Elisabeta a trebuit să permită turiștilor accesul în palat pentru strângerea de fonduri în vederea recons-trucției celei de-a doua sa reședințe.

Publicat: 10 12. 2008, 08:27
Actualizat: 10 12. 2008, 08:32