Cei doi parametri înfiorători pentru Dennis Man după ce a reușit victoria carierei pe Anfield, 4-1 cu Liverpool
Dennis Man (27 de ani) a fost titular în partida Liverpool – PSV Eindhoven, iar la capătul celor 90 de minute a reușit victoria carierei, scor 4-1 chiar pe Anfield, casa „cormoranilor.
Campioanele din Premier League și Eredivisie s-au întâlnit în etapa cu numărul 5 din faza principală a UEFA Champions League, miercuri, 26 noiembrie.
A primit nota 7, dar statistica nu e de partea lui. Detalii importante despre evoluția lui Dennis Man din Liverpool – PSV 1-4
Miercuri seară, în etapa 5 din Liga Campionilor, PSV Eindhoven și Dennis Man au zdrobit-o pe Liveroool pe Anfield, scor 4-1.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 6, dintr-un penalty care a fost transformat de croatul Ivan Perisic. PSV nu s-a putut bucura prea mult timp de avantajul de pe tabelă, deoarece în minutul 16, Cody Gakpo l-a servit cu o pasă bună pe Dominic Szoboszlai, iar acesta a restabilit egalitatea.
Însă, după un 1-1 înregistrat la pauză, în repriza secundă lucrurile au luat-o la vale pentru gazde. Liverpool a continuat să își creeze ocazii, dar la fel a făcut și PSV, care la capitolul eficiență s-a dovedit net superioară. Campioana din Eredivisie a preluat din nou conducerea în minutul 56, prin Till, după care, în minutele 73 și 90+1, a mai lovit de două ori. Nou-intratul Driouech, cu o dublă, a stabilit scorul final și i-a aplicat o corecție de ținut minte campioanei din Premier League.
Dennis Man nu a contribuit cu gol sau assist, însă portalul de specialitate Sofascore i-a dat o notă decentă, anume 6.8.
La fel de mult l-au apreciat și cei de la Flashscore, care i-au oferit calificativul 7. Însă, sursa din urmă menționată a prezentat și o statistică nu tocmai îmbucurătoare din dreptul internaționalului român.
Conform Flashscore, în cele 89 de minute pe care le-a petrecut pe gazon, înainte de a fi schimbat, Dennis Man a încercat 4 driblinguri. Din păcate, niciunul nu i-a reușit. Nici la capitolul dueluri câștigate pe gazon nu s-a descurcat mai bine. Concret, Man a ieșit învingător în doar două dueluri dintr-un total de 9.
Ce statistici s-au mai înregistrat în dreptul fostului jucător de la Parma și FCSB
La capitolul pase, Dennis Man s-a bucurat de o eficiență mult mai mare. El a trimis un total de 23 de pase pe Anfield, iar de 20 de ori, balonul a ajuns la destinație.
Cât despre atingeri, Man a interacționat cu mingea de 40 de ori în etapa 5 din faza principală a UEFA Champions League.
Însă, mai presus de toate aceste statistici este performanța echipei, care a reușit o victorie zdrobitoare pe unul dintre cele mai grele terenuri din Europa. Iar mulțumită succesului, PSV a urcat pe locul 15 în clasamentul din faza principală, cu 8 puncte. În acest moment, olandezii sunt la doar două puncte în spatele formațiilor de pe locurile 6, 7 și 8, care duc toate direct în optimile competiției. Însă tot două puncte au avans și față de locul 25, ocupat de Royale Union SG, care nu duce nici măcar în play-off.
Așadar, ultimele trei etape din faza principală vor fi foarte importante pentru Man și compania. PSV le va înfrunta pe Atletico Madrid, acasă, Newcastle, în deplasare, și Bayern Munchen, acasă.