Ce a spus selecționerul Contra după finala Ligii Campionilor: „Nu le pică bine că a câștigat Real a treia oară la rând”

Real Madrid a câștigat pentru a 13-a oară Liga Campionilor, a treia oară consecutiv, învingând în finala de la Kiev pe Liverpool, 3-1. Zinedine Zidane este primul antrenor care obține trei trofee europene consecutiv, iar Cristiano Ronaldo e primul fotbalist din istorie care câștigă de cinci ori trofeul.

„În Spania nu pică bine nimănui, nici celor de la Barcelona, de la Atletico și de la celelalte rivale…nu le pică bine că Real a câștigat a treia Ligă a Campionilor la rând. Va fi o Supercupă a Europei interesantă și eu voi fi prezent. Vom vedea dacă după cele două finale de Champions League pierdute, Atletico va câștiga Supercupa Europei”, a spus selecționerul României, Cosmin Contra, la Telekom Sport.

Apoi, a continuat: „Zidane a intrat în istorie, are trei Champions League la rând și nu știu dacă va mai reuși cineva să repete performanța. E clar că Zidane e antrenorul la modă în Europa. E meritul lui că a reușit să găsească puterea să îi schimbe pe Benzema și pe Bale când erau într-o formă slabă și să joace cu Asensio și Vasquez”.

Căpitanul celor de la Real Madrid, Sergio Ramos, a primit trofeul Ligii Campionilor de la președintele UEFA, Aleksander Ceferin, în timp ce Gareth Bale, cel care a reușit o „dublă”, a fost desemnat jucătorul finalei Ligii Campionilor.

 

Publicat: 27 05. 2018, 13:50
Actualizat: 27 05. 2018, 13:51