Ce a declarat antrenorul lui FC Copenhaga după ce danezii s-au impus la scor de neprezentare în fața Astrei: „Aproape că-mi venea să intru pe teren”

Astra a pierdut la scor cu returul cu FC Copenhaga, 0-3, după 1-1 în tur. Stale Solbakken, antrenorul campioanei Danemarcei, susține că jucătorii săi au fost foarte motivați pentru acest meci. Antrenorul în vârstă de 48 de ani spune că această calificare le-a dar încredere tuturor celor de la FC Copenhaga.

Astra n-a reușit să reziste în fața lui FC Copenhaga. Campioana României a pierdut la scor returul cu danezii și a fost eliminată din turul III al Ligii Campionilor. Astra își va continua acum parcursul în Europa League, unde va juca în play-off. În schimb, Copenhaga visează la o nouă prezență în grupele Ligii, acolo unde ultima dată a fost în sezonul 2010-2011.

Stale Solbakken, antrenorul lui FC Copenhaga, susține că victoria cu Astra le-a dat încredere că pot trece de orice adversar: „A fost spectacol în prima repriză. Aproape că îmi venea să intru pe teren să-i calmez pe băieți, deoarece aveau foarte mult entuziasm. Am fost foarte impresionat. Pentru mine, ca antrenor și director sportiv, este un sentiment incredibil. Aș fi avut niște discuții grele cu mine dacă nu ne calificăm. Nu suntem siguri că vom merge în grupele Ligii. Șansele sunt 50-50, dar nu contează cu cine picăm, avem încredere că ne putem descurca. Nu am doar eu sentimentul, ci și publicul și jucătorii”, a declarat Stale Solbakken, potrivit bt.dk.

Publicat: 04 08. 2016, 09:39
Actualizat: 04 08. 2016, 09:40