Carlo Ancelotti a luat decizia, după ce Real Madrid a fost umilită de Manchester City! Anunț final privind viitorul său pe banca spaniolilor

Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, a vorbit despre viitorul său la club după înfrângerea usturătoare suferită în fața lui Real Madrid, 0-4.

Carlo Ancelotti a luat decizia, după ce Real Madrid a fost umilită de Manchester City! Anunț final privind viitorul său pe banca spaniolilor

Real Madrid a pierdut fără drept de apel pe terenul lui Manchester City, echipa lui Carlo Ancelotti fiind învinsă de englezi cu 4-0, în returul semifinalelor Ligii Campionilor.

„Cetățenii” s-au calificat într-un mod entuziasmant în ultimul act al UCL, după 5-1 la general (1-1 în tur), unde vor da peste italienii de la Inter Milano.

Dacă Manchester City este pe val și visează cu ochii deschiși la trofeul continental suprem, care ar fi primul din istoria clubului, apele sunt agitate la Madrid. „Galacticii” au suferit o umilință istorică și toți ochii s-au îndreptat spre antrenorul Carlo Ancelotti, despre care s-a scris că ar putea fi îndepărtat de pe banca tehnică.

Tehnicianul italian a reacționat după ce Real Madrid a fost călcată în picioare pe terenul lui Manchester City și a transmis că nu se pune problema unei despărțiri de gruparea din capitala Spaniei.

„Nu există niciun dubiu în privința mea. Cred că președintele clubului a fost foarte clar în urmă cu 15 zile (n.r. – Florentino Perez susține că Ancelotti nu va pleca înainte de 2024).

Înfrângerea asta e doar un pas spre îmbunătățire. Anul viitor voi fi aici și mă voi lupta pentru un nou trofeu Champions League”, a declarat Carlo Ancelotti, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.

Explicațiile lui Carlo Ancelotti după Manchester City – Real Madrid 4-0

Manchester City a învins-o pe Real Madrid cu 4-0 și s-a calificat în finala Ligii Campionilor de la Istanbul, unde va da peste italienii de la Inter Milano.

Antrenorul spaniolilor Carlo Ancelotti a încercat să explice acest eșec usturător și a ajuns la concluzia că presiunea exercitată de „cetățeni” pe tot parcursul celor 90 de minute a fost decisivă.

„Au jucat mai bine și au meritat să câștige. Au pus multă presiune pe noi la început și asta a funcționat bine pentru ei, pentru că ne-au îngreunat foarte mult jocul. Din acel moment, a fost dificil să revenim în joc. Am încercat în a doua repriză, dar nu ne-a ieșit.

L-am felicitat pe Guardiola, pentru că au jucat mai bine decât noi. Anul trecut am reușit să îi batem, iar anul acesta a fost rândul lor. Am jucat împotriva unui adversar care a meritat să câștige. Ei au preluat conducerea și de acolo și-au putut face jocul. Au fost superiori, așa cum am fost și noi anul trecut”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de spaniolii de la AS.

Publicat: 18 05. 2023, 09:28