Bordeanu: „Fotbalul din Rusia este sub cel din România!”** Ești de acord?

Fundașul stânga al ialomitenilor, Valeriu Bordeanu, a spus că
egalul obținut în fața celor de la Zenit, scor 0-0, este un
rezultat bun, dar crede că rușii erau de bătut, mai ales dacă
Unirea juca în 11.

El crede că fotbalul din Rusia este sub cel din țara noastră și
speră ca în retur să obțină calificarea chiar pe terenul lui
Zenit.

„Ne mândrim cu acest rezultat, păstrăm șansele pentru
calificare, credem din ce în ce mai mult în ele. Îmi pare rău că nu
i-am învins deoarece nu i-am simțit așa buni, păcat că am rămas în
10, dacă jucam în 11 aveam o mică șansă să îi batem. Faptul că am
jucat în 10 și le-am ținut piept avem un plus în privința
moralului, cred că fotbalul rus este sub cel românesc. Kerjakov mi
s-a părut cel mai bun de la ei. În retur o să le dăm de lucru
fundașilor lui Zenit. Ne vom concentra pe cele trei fronturi, cupă,
campionat și Liga Campionilor. Ar fi un dezavantaj pentru noi dacă
am ajunge la penaltyuri cu Zenit.”
, a spus Bordeanu la
Sport.ro

Jucătorul Unirii nu a ocolit nici jocul pe care îl vor dispută
sâmbătă în fața Rapidului.

„Meciul cu Rapid va fi mult mai greu decât cel cu Zenit.
Rapid este o echipă pe val, sunt în formă, va fi un meci
important”
, a mai spus Valeriu Bordeanu.

Publicat: 28 07. 2010, 10:52
Actualizat: 28 07. 2010, 11:04