Blestemul Ligii s-a abătut din nou asupra lui Mirel Rădoi

Mirel Rădoi s-a accidentat la coapsă și va rata meciurile cu Bayern și Fiorentina din Liga Campionilor. Căpitanul Stelei nu a apucat să-și conducă echipa decât în două meciuri în Ligă, doar în unul ca titular. Rădoi ar putea rata al treilea sezon la rând să evolueze în grupele Ligii după accidentarea din Feroe. Chiar dacă este liderul și jucătorul reprezentativ a actualei generații de la Steaua, Rădoi nu a apucat să-și conducă echipa în cea mai importantă competiție intercluburi.

Roș-albaștrii cu Mirel în echipă s-au calificat de trei ori în grupele Ligii, dar căpitanul formației din Ghencea a bifat doar două meciuri până acum, dintre care în una a fost rezervă(!), adunând în total aproximativ 100 de minute! Toate au fost consemnate în sezonul 2005-2006, sub comanda lui Olăroiu, când Rădoi s-a refăcut după patru luni după operația de la meniscul drept și a „prins“ ultimele partide ale Stelei, acasă cu Dinamo Kiev, și la Lyon. Mult mai ghinionist a fost în sezonul 2007-2008, când în vară a suferit o nouă operație la genunchiul stâng pentru a i se reconstitui cartilajul, în urma căruia a absentat cinci luni de pe teren și a ratat toate meciurile din grupe.

Diagnostic:întindere
Diagnosticul medicilor la finalul partidei cu Feroe a fost „suspect de întindere la mușchiul coapsei piciorului stâng“. Din această cauză este pe cale să rateze cel puțin primele două meciuri din grupele Champions League. Căpitanul roș-albaștrilor a jucat miercuri doar 18 minute, lovitura de la coapsa stângă venind în urma unui duel petrecut în primele minute. Cu toate astea, el a rămas pe teren, însă până la urmă a cerut schimbarea.

 


„Steaua a venit cu bani la noi“
Patronul Farului, Gheorghe Bosânceanu, a spus că în urmă cu doi ani roș-albaștrii au venit cu bani în cantonamentul Farului înainte de meciul cu Rapid: „Nu știu cât tupeu au avut cei din Ghencea să vină cu bani în cantonament la noi. Din păcate, atunci nu exista în regulament interzicera premieriilor indirecte“.

Joacă Ribery până la urmă?
Franck Ribery, francezul lui Bayern, prima adversară a Stelei în grupele Ligii, poate evolua, conform cotidianului german Bild, în partida de la București. Ziariștii nemți scriu că, dacă totul va fi ok în partida din weekend, cu FC Köln, cel considerat revitalizatorul jocului bavarezilor va intra din primul minut cu Steaua.

S-au vândut 5.900 de pachete!
Conducerea clubului Steaua a informat că în cele două zile puse la dispoziție abonaților s-au vândut 5.900 de pachete pentru meciurile Stelei din Champions League, cele mai multe dintre ele fiind date la Tribuna II și 0. De azi, pachetele vor fi puse în vânzare la liber, vineri, sâmbătă și luni între orele 12:00 – 19:00.

Publicat: 12 09. 2008, 08:31
Actualizat: 12 09. 2008, 10:59