Ballack valorează cât tot lotul CFR-ului

Indiscutabil, clubul de pe „Stamford Bridge“ are un lot mult mai valoros decât al gazdelor de la CFR. Cota actuală de piață a jucătorilor londonezi de pe lista UEFA se ridică la aproximativ 376 de milioane de euro, adică de aproape 14 ori mai mare decât a lotului pregătit de italianul Trombetta. Conform site-ului transfermarkt.de, doar mijlocașul german Michael Ballack, aflat la Chelsea din 2006, valorează cât toți jucătorii „ceferiști“ la un loc, 28 milioane de euro. Pe lângă aspectul financiar, care nu este deloc de neglijat, trebuie luate în calcul și alte venituri pe care le obțin fără prea multă muncă jucătorii pregătiți de Scolari. Contracte individuale de imagine, reclame pentru diferite produse cunoscute sau asigurări substanțiale în caz de accidentări sunt alți factori care fac ca între valoarea londonezilor și cea a ceferiștilor, cel puțin pe hârtie, să se creeze o prăpastie imensă.

Un alt amănunt interesant este faptul că dintre jucătorii clubului englez doar cinci se află sub cota de piață a celui mai bine cotat jucător de la CFR, uruguayanul Alvaro Pereira, pentru care clubul ar încasa aproximativ 3 milioane de euro în acest moment.

Publicat: 01 10. 2008, 09:08
Actualizat: 01 10. 2008, 10:52