Avertisment pentru CFR: Bordeaux este neînvinsă pe teren propriu

Adversara CFR-ului este în creștere de formă, ajungând la cea de-a cincea partidă consecutivă fără înfrângere în campionat.
Ocupanți ai ultimului loc în grupa din Liga Campionilor, elevii lui Laurent Blanc trimit semnale clare că nu vor să cedeze în lupta pentru calificare. Neînvinși pe teren propriu decât de AS Roma în acest sezon, vicecampionii Franței s-au impus în derby-ul cu Toulouse, scor 2-1 (goluri Gourcuff și Bellion, respectiv Capoue), și au ajuns pe locul doi în Ligue 1.

Antrenorul Laurent Blanc a folosit, ca de obicei, un sistem 4-1-4-1, principalele pericole venind de la trioul Gourcuff – Cavenaghi – Bellion. Practic, tot jocul ofensiv al francezilor se învârte în jurul acestora, care însă au și defectul de a nu ajuta echipa în faza defensivă, acolo unde greul a fost dus aseară de fundașii centrali Diawara și Planus, care s-au achitat foarte bine de sarcinile lor. Bordeaux a jucat cu:

Valverde – Jurietti, Planus, Diawara, Tremoulinas – Diarra (89 Traore) – Gouffran, Fernando, Gourcuff (81 Ducasse), Bellion – Cavenaghi (69 Obertan).

Colega de grupă Chelsea, dezlănțuită
O altă adversară a CFR-ului din grupele Ligii, Chelsea, a spulberat-o, tot ieri, în deplasare, cu 5-0, pe Middlesbrough. Londonezii au început mai lent partida, având doar un gol avantaj la pauză, partea secundă consemnând „măcelul” la poarta nefericitului Turnbull.

62 % a fost posesia lui Bordeaux în meciul de aseară cu Toulouse

 

 

 

Publicat: 18 10. 2008, 23:30
Actualizat: 19 10. 2008, 09:04