„Aș fi sărit de pe un pod”. Declarație incredibilă după eliminarea dramatică a PSG-ului din Liga Campionilor

PSG a fost eliminată dramatic din Liga Campionilor de Manchester United, episod care a ținut primele pagini ale presei internaționale ieri. Oamenii de fotbal și-au dat și ei cu părerea, iar unul a făcut o afirmație surprinzătoare. Carlo Ancelotti, antrenorul lui Napoli, a declarat că dacă ar fi fost în locul lui Thomas Tuchel și ar fi pierdut de o asemenea manieră, s-ar fi aruncat de pe un pod.

Afirmația a venit joi, după ce Napoli s-a impus cu 3-0 în fața lui Salzburg, în turul optimilor de finală ale Ligii Europa. „Dacă miercuri seară aș fi fost antrenorul lui PSG, aș fi sărit de pe primul pod pe care îl găseam„, a declarat  Carlo Ancelotti, care a pregătit formația franceză pentru un sezon și jumătate (ianuarie 2012 – iunie 2013). În acest timp, a câștigat un titlu.

Eliminarea din Liga Campionilor nu l-a enervat pe Nasser Al-Khelaifi, președintele parizienilor, care vrea să îl mențină în funcție pe Thomas Tuchel. „Am încredere, însă, în antrenor. Vom vedea care va fi decizia lui. Dar, acum nu trebuie să-l analizăm după un singur meci. Trebuie să luăm decizii cu capul limpede. Dar, nu este momentul. Vrem să ne liniștim. Și, cum am spus, vrem să știm ce vrea și antrenorul. Este foarte important„.

 

Publicat: 08 03. 2019, 09:52
Actualizat: 08 03. 2019, 09:53