Amintiri plăcute pentru Manchester

Momentul de vârf al istoriei lui Manchester United a fost anul 1999, când „diavolii” au reușit tripla Premier League – Cupa Angliei – Liga Campionilor. Victoria în C1 a venit chiar la Barcelona.
26 mai 1999 a fost printre cele mai frumoase zile ale lui Sir Alex Ferguson pe banca englezilor.

În fața a 90.000 de spectatori de pe magnificul „Camp Nou”, United a revenit spectaculos în finala cu Bayern, câștigând cu 2-1 (foto). După ce Basler deschisese scorul pentru nemți în minutul 6, Sheringham și Solskjaer au înfipt două săgeți în inima campioanei Germaniei în minutele de prelungire ale partidei.

A fost al doilea succes în cea mai tare competiție europeană a cluburilor, după cel din 1968. Acum, Ferguson spune că echipa lui este și mai talentată, iar Cristiano Ronaldo vrea să-i arate că nu se înșală. „Sir Alex a spus că formația de azi este cea mai bună pe care a condus-o. Îl cred, deoarece a antrenat aici de peste 20 de ani. Cred că United de acum este cea mai talentată din istorie. Dar acest lucru poate fi într-adevăr confirmat la finalul sezonului, când vom vedea ce am câștigat”, a spus portughezul.

de trofee a câștigat Sir Alex Ferguson la Manchester United, din 1986 încoace

Alin BUFNILĂ‚
Publicat: 22 04. 2008, 19:41