Amenințați cu bătaia!

Sporting – Bayern 1-12 este incredibilul rezultat al dublei manșe din optimile Ligii, după ce tehnicianul lusitan Paulo Bento declarase la tragerea la sorți că este mulțumit de adversar…

Adversarul abordabil a produs alb-verzilor cel mai rușinos eșec din 1955 încoace, adică de la data debutului în CCE.  Suporterii lui Sporting n-au putut trece cu ușurință peste umilința de pe „Allianz Arena”, după 0-5 acasă urmând un 1-7 în Germania, și s-au pregătit de răfuiala cu jucătorii.

Sute de fani s-au organizat rapid, pornind spre aeroport, deși trecuse mult de miezul nopții. Avertizați, fotbaliștii au apucat să plece pe o altă ieșire, ceea ce a inflamat și mai mult starea suporterilor, care s-au orientat rapid spre stadionul „Jose Alvelade”, unde jucătorii s-au oprit pentru a-și lua mașinile personale și a pleca acasă. S-au aruncat cuvinte grele. Se putea ajunge la ceea ce de fapt doreau fanii, adică o corecție fizică aplicată vinovaților, dar șansa jucătorilor s-a numit poliția, sosită la stadion în câteva minute…

Cei patru care au speriat Vestul

Echipele din Ucraina sunt performerele actualei ediții a Cupei UEFA, nu mai puțin de trei dintre ele ajungând în faza optimilor. Astăzi, Șahtiorul lui Lucescu și Raț dispută prima manșă cu ȚSKA Moscova pe gazonul sintetic de pe „Lujniki”, în timp ce Dinamo Kiev, echipa lui Ghioane și Cernat, joacă „în familie” cu Metalist Harkov. Cei patru sunt ultimii reprezentanți ai țării noastre în actuala ediție a competiției, Albert Streit, bucureșteanul cu cetățenie germană din lotul lui Hamburger SV, nefiind inclus pe lista UEFA.

Donadoni, antrenor la Napoli

Roberto Donadoni, fostul selecționer al Italiei, a fost numit ieri în funcția de antrenor al lui Napoli. Donadoni nu a mai condus nicio echipă de când a fost demis de la națională, fiind între timp consultant al unui post de televiziune.


"Suporterii au toate motivele să fie supărați. Am făcut de râs clubul"
– RUI PATRICIO, portar Sporting

1
este nota (minimă!) primită de Anderson Polga, autorul unui autogol, în O Jogo

 

Publicat: 12 03. 2009, 08:15
Actualizat: 12 03. 2009, 08:35