„Am făcut spectacol cu Liverpool, dar nu am învins”

Deși a făcut un joc foarte bun, Standard Liege are toate motivele să regrete acest 0-0 cu FC Liverpool din manșa tur a preliminariilor Ligii, înregistrat miercuri seară pe teren propriu.

Dacă la tragerea la sorți toată lumea privea spre antrenorul Laszlo Bölöni și spre elevii săi ca la niște victime sigure, cele petrecute pe „Stade Sclessin” au fost întru totul invers. Les Rouches au fost echipa serii și antrenorul român nu a ascuns această satisfacție la conferința de presă: „Noi am fost cei care am creat spectacol, am dominat, însă mă supără lipsa de eficacitate. Jocul în sine a fost mult peste ce se aștepta în fața unui adversar atât de puternic. Trebuie să marcăm pe „Anfield“. Bölöni l-a ironizat pe centralul norvegian Ovrebo, „amicul” nostru din meciul cu Italia de la Euro și omul ce va conduce amicalul cu Letonia din 20 august, pentru eroarea de la golul lui Fellaini, nevalidat. Regrete are și Dante, cel care a avut marea șansă măcar pentru 1-0, dintr-un penalty acordat mai degrabă în compensație.

A venit Digao, fratele lui Kaka

Standard s-a întărit cu fundașul brazilian Digao de la AC Milan, nimeni altul decât fratele celebrului Kaka, chiar dacă nou-venitul nu are voie să joace la retur. Digao a venit sub formă de împrumut și va fi al patrulea rossonero ce se va roda pe „Sclessin“.

Vor fi români în grupe
Echipele cu români sunt cu un picior și jumătate în grupele Ligii. Adrian Mutu a deschis calea victoriei cu 2-0 pentru Fiorentina în fața Slaviei Praga, dintr-o lovitură liberă. Șahtior Donețk, campioana Ucrainei, cu Mircea Lucescu pe bancă și Răzvan Raț ieșit din minutul 8 din cauza unor probleme musculare, e și ea aproape de grupe, după 2-0 cu Dinamo Zagreb. Însă cel mai bine pentru retur stă Tibi Ghioane de la Dinamo Kiev, după un categoric 4-1 în derby-ul ex-sovietic, de la Moscova, contra lui Spartak.

S-o ai în mână pe Liverpool se întâmplă o dată în viață, dar noi nu am știut să profităm
Igor De Camargo atacant Standard

Publicat: 14 08. 2008, 22:52
Actualizat: 15 08. 2008, 01:32