Leo Messi, partidă de vis cu Real Sociedad! L-a depășit pe legendarul Xavi în meciul în care Barcelona s-a distrat cu bascii | FOTO

Barcelona's Barcelona's US defender Sergino Dest celebrates with Barcelona's Argentinian forward Lionel Messi (back) after scoring a goal during the Spanish League football match between Real Sociedad and Barcelona at the Anoeta stadium in San Sebastian on March 21, 2021.,Image: 599760264, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 6 poze

Leo Messi a făcut spectacol pe Anoeta, cu Real Sociedad, în ziua în care l-a depășit pe legendarul Xavi Hernandez la numărul de jocuri în tricoul celor de la Barcelona. Messi a pasat decisiv la unul dintre golurile lui Dest, ca apoi să își treacă numele pe tabelă. Barcelona câștigă cu 6-1 și revine pe locul secund.

Leo Messi începe să reînvețe să se bucure în tricoul Barcei. Starul de pe Nou Camp a făcut instrucție cu bascii de la Real Sociedad, într-un meci care a contat pentru runda 28 din LaLiga.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Leo Messi, partidă de vis cu Real Sociedad! L-a depășit pe legendarul Xavi în meciul în care Barcelona s-a distrat cu bascii

Griezmann a deschis scorul în minutul 37 și a arătat încă o dată cât de bine se simte pe terenul echipei la care s-a consacrat. Apoi a venit rândul lui Messi să iasă la rampă. Argentinianul a pasat decisiv pentru golul lui Dest (Min. 43) și a ajuns la cota 100 în dreptul assisturilor în meciurile din deplasare.

Dest a reușit dubla în minutul 53 și același Messi a ținut să puncteze în seara în care l-a depășit pe legendarul Xavi Hernandez la numărul de jocuri în tricoul Barcelonei. 768 de partide a jucat Messi sub culorile catalanilor.

Mai mult, Messi a jucat cu Real Sociedad meciul cu numărul 511 și l-a depășit pe marele Iker Casillas la capitolul jocuri în LaLiga.

Minutul 71 a adus reușita lui Dembele, iar gazdele au încercat să aibă ultimul cuvânt. Barrenetxea Muguruza a marcat golul serii, cu o minge care s-a dus direct în vinclul porții lui Ter Stegen.

Nu a fost de acord Messi, care a reușit dubla în minutul 89 și a ajuns la cota 23 în clasamentul golgheterilor.

Barcelona adună 62 de puncte după 28 de meciuri și revine pe locul 2, la doi pași peste Real Madrid și la patru lungimi de liderul Atletico Madrid.

Cu 45 de puncte, Real Sociedad este pe locul 5, la 10 puncte de Sevilla.

Real Sociedad – Barcelona 1-6. ECHIPELE DE START

Real Sociedad: Remiro – Gorosabel, Zubeldia, Le Normand, Merquelanz, Guevara, Zubimendi, Merino, Portu, Oyarzábal, Isak.

Barcelona: Ter Stegen – Dest, Mingueza, Lenglet, Alba – Busquets, De Jong, Pedri – Griezmann, Dembélé, Messi.

Publicat: 21 03. 2021, 23:53
Actualizat: 21 03. 2021, 23:55