Leo Messi i-a cerut lui David Beckham transferul de urgență al unui Balon de Aur cu Real Madrid!

Leo Messi i-a cerut lui David Beckham transferul de urgență al unui Balon de Aur cu Real Madrid!
Vezi galeria foto - 4 poze

Leo Messi i-a cerut lui David Beckham transferul de urgență al unui Balon de Aur cu Real Madrid la Inter Miami. Este cunoscut faptul că fostul mare fotbalist englez este unul dintre acționarii clubului din MLS.

Leo Messi i-a cerut lui David Beckham transferul de urgență al unui Balon de Aur cu Real Madrid!

Este vorba despre Luka Modric, mijlocașul central croat în vârstă de 38 de ani, cel care a câștigat prestigiosul trofeu acordat anual de revista „France Football” în 2018, când a câștigat Liga Campionilor cu echipa de pe „Santiago Bernabeu” și a ajuns cu echipa națională până în finala Cupei Mondiale găzduite atunci de Rusia, care a fost pierdută însă în fața Franței cu scorul de 2-4.

Informația a fost furnizată de către jurnaliștii spanioli și a fost preluată la scurt timp de către francezii de la Foot Mercato. Anterior, ibericii au scris despre faptul că Modric nu ar fi chiar foarte mulțumit de statutul pe care îl are în prezent la Real, ajungând cumva în plan secund odată cu venirea lui Jude Bellingham în capitala Spaniei, tânărul englez având prestații absolut de excepție în acest start de sezon.

În plus, croatul mai are contract cu gruparea blanco doar până la finalul acestui sezon, ceea ce înseamnă că începând cu 1 ianuarie 2024 el are dreptul de a negocia cu orice echipă își dorește, iar, dacă se înțelege cu formația respectivă, poate pleca liber de contract în vara anului viitor. În acest context, informația distribuită de jurnaliștii francezi pare să aibă destul de multă credibilitate.

Luka Modric este un adevărat idol pentru fanii lui Real Madrid

Fără îndoială că o eventuală plecare a lui Luka Modric de pe „Santiago Bernabeu” ar reprezenta o mare lovitură pentru Real Madrid, în special pentru fanii acestei echipe, cei care îl adoră pur și simplu pe croat, aspect ce a fost dovedit din plin, o dată în plus, în momentul în care fotbalistul a părăsit baza de pregătire a Realului după ultimul antrenament susținut înaintea derby-ului cu Atletico Madrid de duminică seară, de pe „Wanda Metropolitano”.

Cât despre Leo Messi, este din ce în ce mai clar că argentinianul este motivat să creeze în jurul său o echipă extrem de puternică la Inter Miami. Sud-americanul a insistat deja în această vară, având și câștig de cauză, pentru ca foștii săi coechipieri de la FC Barcelona, Sergio Busquets și Jordi Alba, să i se alăture la gruparea din Florida.

Publicat: 24 09. 2023, 21:35