Leo Messi, așa cum nu l-ai mai văzut! Ce a declarat starul Barcelonei, după ce a pierdut titlul în fața lui Real Madrid: „Am fost o echipă foarte slabă! Vom pierde cu Napoli!”

Real Madrid și-a pus în palmares titlul cu numărul 34, după ce a învins-o pe Villarreal cu 2-1, în penultima partidă din acest sezon. De cealaltă parte, rivala FC Barcelona a pierdut în fața lui Osasuna, 1-2, iar Leo Messi a avut un discurs dur la finalul meciului.

Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Real Madrid are 86 de puncte, cu 7 lungimi peste ocupanta locului secund, FC Barcelona.

Leo Messi, așa cum nu l-ai mai văzut

Starul Barcelonei a criticat jocul prestat de echipă și susține că trupa blaugrana va pierde manșa retur din Liga Campionilor, contra lui Napoli, dacă nu se vor schimba mai multe lucruri la formația catalană. Meciul tur dintre Napoli și Barcelona s-a terminat 1-1.

„Fanii rămân fără răbdare pentru că nu le oferim nimic. Dacă vrem să ne luptăm pentru Liga Campionilor, multe trebuie să se schimbe. Altfel, vom pierde cu Napoli.

Nu ne-am dorit să încheiem așa sezonul, dar asta arată felul în care ne-am prezentat tot sezonul. Am fost o echipă foarte slabă, una de intensitate scăzută.

Am pierdut multe puncte, iar jocul de astăzi este un rezumat al sezonului.

Am fost inconsistenți în timpul sezonului. Real Madrid și-a făcut treaba. Am pierdut o mulțime de puncte. Trebuie să facem niște autocritici. Suntem Barça”, a declarat Leo Messi pentru presa din Spania.

Zinedine Zidane surprinde după titlul câștigat cu Real Madrid

Tehnicianul lui Real Madrid s-a arătat extrem de bucuros și chiar a spus că trofeul obținut joi noapte a fost mai important decât Champions League.

„Acesta este fotbalul, nimic nu se schimbă. Pentru mine contează la fel de mult și cei care joacă puțin, și cei care joacă mai puțin. Toți participă la un asemenea succes. Am obținut mai multe puncte decât ceilalți, acesta e motivul pentru care am câștigat titlul. E unul dintre cele mai bune momente pe care le-am trăit din punct de vedere profesional.

Nu pot să-i controlez pe suporteri, sunt sigur că sunt acasă și sunt fericiți că am câștigat încă o dată titlul. Îi salut pe toți fanii lui Real Madrid. Sunt mai fericit decât atunci când am câștigat Champions League. Champions este Champions. În campionat sunt 38 de etape, e cu totul altceva”, a declarat Zidane la finalul meciului câștigat împotriva lui Villarreal, scor 2-1.

Publicat: 17 07. 2020, 01:17
Actualizat: 17 07. 2020, 01:34