Leo Messi a fost prezentat oficial la Inter Miami! Primele imagini cu superstarul argentinian pregătit să facă senzație în MLS

Sursă: Facebook/Inter Miami
Vezi galeria foto - 4 poze

Inter Miami a postat primele imagini cu Leo Messi în tricoul clubului din Florida. Superstarul argentinian a fost prezentat oficial și ar urma să debuteze pe data de 21 iulie.

Inter Miami l-a prezentat pe Leo Messi într-un mare fel

Lionel Messi, fostul jucător al celor de la Paris Saint-Germain, a fost prezentat oficial la Inter Miami. David Beckham, proprietarul clubului din Florida, s-a arătat a fi extrem de încântat de transferul superstarului argentinian.

„Acum zece ani, când mi-am început călătoria pentru a construi o nouă echipă în Miami, am spus că visez să aduc cei mai mari jucători din lume în acest oraș uimitor.

Jucători care au împărtășit ambiția pe care am avut-o când m-am alăturat lui LA Galaxy de a ajuta la dezvoltarea fotbalului în SUA și de a construi o moștenire pentru următoarea generație în acest sport pe care îl iubim atât de mult”, a declarat David Beckham.

Lionel Messi ar urma să debuteze contra celor de la Cruz Azul

Inter Miami a anunțat că Leo Messi ar putea debuta pe data de 21 iulie pentru clubul din Florida. Echipa lui David Beckham va juca împotriva mexicanilor de la Cruz Azul.

„Messi va fi prima dată disponibil pentru selecție atunci când Inter Miami se va înfrunta cu Cruz Azul, în meciul de deschidere din 21 iulie al Leagues Cup, un nou turneu de fotbal nord-american.

Toate cele 47 de cluburi din prima divizie din Canada, Mexic și SUA vor concura în turneul oficial Concacaf, în stil Cupa Mondială. Un număr limitat de bilete sunt încă disponibile pentru meciul din 21 iulie și pot fi achiziționate.

Patru zile mai târziu, clubul va înfrunta Atlanta United în cel de-al doilea meci din competiția Cupei Ligii. Biletele pentru meciul cu Atlanta United din 25 iulie sunt disponibile pentru cumpărare”, au scris cei de la Inter Miami.

Publicat: 15 07. 2023, 22:55
Actualizat: 16 07. 2023, 00:54