Juventus Torino vrea să-i aducă pe Isco și pe Marcelo încă din această iarnă!

Juventus Torino vrea să-i aducă pe Isco și pe Marcelo
Vezi galeria foto - 4 poze

Cele două staruri ale lui Real Madrid, Isco și Marcelo, sunt pe radarul campioanei din Serie A, Juventus, de o bună perioadă de timp.

Situația celor doi jucători nu este deloc una bună, mai ales după evoluțiile lor din ultimele luni.

Isco și Marcelo se află pe lista de jucători doriți de Juventus Torino

Conform Calciomercato, Andrea Pirlo este un fan declarat al lui Isco și Juventus ar putea încerca transferul lui la Torino în perioada din ianuarie.

Prețul de pornire pentru mijlocașul spaniol de 28 de ani, care are contract cu Real Madrid până în 2022, este de 40 de milioane de euro. Italienii de la Calciomercato sunt convinși că oficialii lui Juventus dispun de banii necesari și sunt dispuși să plătească această sumă pentru aducerea lui Isco la Torino.

În cazul brazilianului Marcelo, cu contract pe Santiago Bernabeu tot până în 2022, dar în vârstă de 32 de ani, piemontezii ar prefera ca fundașul să ajungă la campioana Italiei din postura de jucător liber de contract. După evoluția dezastruoasă din meciul cu Șahtior, pierdut de Real, acasă, 2-3, Florentino Perez ar putea accepta despărțirea pe cale amiabilă la începutul lui 2021.

Nu este prima oară când numele lui Isco și al lui Marcelo au fost legate de un potențial transfer la Juventus. În vara lui 2019, s-a discutat intens despre interesul campioanei Italiei pentru cele două piese din angrenajul celor de la Real Madrid.

Publicat: 22 10. 2020, 14:38