Ivo Pinto a semnat cu Norwich City! Prima reacție a fostului jucător al CFR-ului după transferul în Premier League. Ce a declarat după ce și-a pus semnătura pe contract

Ivo Pinto, concurentul lui Alexandru Mățel pentru postul de fundaș dreapta în echipa lui Dinamo Zagreb a ajuns în Premier League, la Norwich City. Oficialii croaților au acceptat oferta de 2,2 milioane de euro, iar britanicii și-au asigurat serviciile apărătorului pentru 3 ani jumătate.

Fostul jucător al celor de la CFR Cluj a vorbit despre noua provocare a carierei sale, într-un interviu acordat pentru Norwich City TV.

„Am tras tare pentru a ajunge în cel mai bun campionat din lume, iar acest transfer înseamnă mult pentru mine. Sunt foarte fericit că am ajuns la Norwich, am astfel ocazia să joc pentru un club mare din Premier League. Acum, pot să spun că abia aștept să încep munca și să-mi ajut echipe să-și îndeplinească obiectivele. Stilul în care se joacă în Anglia, unul foarte rapid și intens, pot să spun că mi se potrivește. Vreau să devin un fotbalist mai bun și am șansa să progresez într-o țară fantastică”, a spus Ivo Pinto.

Jucătorul de origine portugheză a fost crescut la academia de juniori a celor de la Porto, iar CFR Cluj l-a adus de la Rio Ave, în iulie 2012, sub formă de împrumut. La formația din Gruia a adunat 45 de meciuri și 4 pase decisive. Cu Dinamo Zagreb a cucerit două titluri de campion, în 2014 și 2015 și a jucat în grupele Ligii Campionilor.

4 milioane de euro este cota de piață a lui Ivo Pinto, conform transfermarkt.de
26 de ani are fundașul portughez

Publicat: 08 01. 2016, 13:53
Actualizat: 08 01. 2016, 13:54