Italienii au ieșit la atac: „Două penalty-uri neacordate și doar trei minute de prelungiri”. Schimbarea majoră cerută de directorul sportiv al Romei: „Nu este normal, nu înțeleg de ce nu există deja!”

Jucătorii Romei au fost virulenți la adresa arbitrajului, dar și directorul sportiv al celor de la AS Roma, Ramon Rodriguez Verdejo „Monchi’, s-a plâns de calitatea brigăzii care a condus jocul. Italienii au ratat calificarea în finala Ligii Campionilor în fața lui Liverpool, chiar dacă au câștigat returul cu 4-2. În prima manșă, englezii au învins cu 5-2 și vor întâlni în ultimul act pe Real Madrid.

Fundașul Federico Fazio l-a criticat pe arbitrul sloven Damir Skomina, care nu a acordat două lovituri de la 11 metri, una dintre ele la un henț clar al lui Trent Alexander-Arnold.

Este păcat, mai ales că au fost două penalty-uri incredibile care nu ne-au fost acordate. Plus că arbitrul a dat doar trei minute de prelungiri. Dar trebuie să gândim pozitiv, să luăm toate lucrurile bune, să ridicăm capul din pământ și să continuăm…Ce am realizat acum trebuie să fie baza unei creșteri constante și trebuie să ajungem în această fază și în următorul sezon. Trebuie să construim pe ceea ce am reușit să facem”, a declarat Fazio.

Directorul sportiv al celor de la AS Roma, Ramon Rodriguez Verdejo „Monchi”, a comentat și el: „Este momentul ca fotbalul italian să spună ceva. Juventus a fost eliminată din cauza unor greșeli incredibile. Au fost greșeli și la Real – Bayern. Felicitări celor de la Liverpool, dar trebuie să analizăm bine ceea ce s-a întâmplat. Au fost două penalty-uri clare care nu ni s-au acordat și care schimbă totul. Și în tur, Liverpool a marcat un gol din ofsaid. VAR trebuie să ajungă în Liga Campionilor. Nu este normal, nu înțeleg de ce nu există VAR în cea mai importantă competiție”.

 

Publicat: 03 05. 2018, 08:42
Actualizat: 03 05. 2018, 08:43