Islanda va boicota diplomatic Campionatul Mondial de fotbal din Rusia. Motivul pentru care niciun oficial islandez nu va participa la turneul final

Guvernul din Islanda a anunțat, luni seară, că va boicota la nivel diplomatic Campionatul Mondial de fotbal din acest an, programat în Rusia, ca reacție la atacul chimic produs în Marea Britanie.

Guvernul de la Reykjavik a transmis că nu intenționează să expulzeze diplomați ruși. În schimb, „toate întâlnirile bilaterale cu oficiali ruși de rang înalt vor fi amânate pe termen nedeterminat. În acest context, niciun oficial guvernamental islandez nu va participa la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, programată în această vară”, a anunțat luni seară Ministerul islandez de Externe.

„Guvernul Islandei a decis să se alăture acțiunilor decise de țările occidentale ca reacție la atacul chimic din orășelul britanic Salisbury, care este o încălcare gravă a reglementărilor internaționale, o amenințare la pacea și securitatea Europei”, a precizat Ministerul islandez de Externe, potrivit presei de la Reykjavik.

Numeroase țări UE, inclusiv România, precum și Statele Unite și Canada au anunțat expulzări de diplomați ruși ca reacție la atacul chimic comis pe 4 martie în Marea Britanie, atribuit Moscovei, care neagă orice implicare.

Publicat: 26 03. 2018, 22:07
Actualizat: 02 05. 2018, 16:47