Ioan Andone e sincer: „Mă așteptam mai mult la Ianis”. „Fălcosul” îl compară cu Stanciu, dar are încredere în fiul „Regelui”. „Nu a prins o perioadă bună, dar…”

Ioan Andone, despre situația lui Ianis Hagi de la Genk

Ioan Andone, antrenor cu o vastă experiență în fotbal românesc, a comentat despre situația în care se află Ianis Hagi la Genk. Actualul director tehnic de la FC Voluntari este de părere că Inumărul 10 al naționalei se poate impune ca titular în Belgia, iar fluctuațiile din jocul acestuia sunt din cauza vârstei fragede pe care o are.

Fostul internațional român crede în continuare în potențialul jucătorului, fiind convins că va reuși să se adapteze la echipă și obțină postul de titlular pe viitor, chiar dacă, în momentul de față, nu traversează cea mai bună perioadă a carierei.

„Mă aşteptam mai mult la Ianis, dar adaptarea…Cu toate că eu cred în continuare, am mare încredere că el va juca. Sunt perioade, e jucător tânăr, fluctuant, entuziasmul de la început după aia se estompează, sunt alte soluţii. Nu a prins o perioadă bună a lui Genk, dar va juca”, a comentat Ioan Andone pentru Telekom Sport.

Genk l-a transferat pe Ianis Hagi în vară, suma de transfer ridicându-se la 4 milioane de euro. Fostul jucătorul al Viitorului a avut prestații încântătoare la Campionatul European U21, însă forma bună nu s-a menținut și la echipa de club. Acesta nu a reușit încă să se impună ca titular la echipa belgiană. În total, Ianis Hagi a jucat în 15 partide pentru Genk în acest sezon, marcând de 3 ori și oferind 2 pase de gol.

Ioan Andone: „La el nu se pune problema, este un titular!

Întrebat fiind, Ioan Andone a comentat și despre Nicolae Stanciu, jucător important pentru naționala României și Slavia Praga:

„A jucat 60 de minute aproape meci de meci. La el nu se pune problema, este un titular! Nu e la acelaşi nivel de pregătire, pentru că dacă observi, cam în minutul 60 îl schimbă, dar s-a integrat la o echipă foarte bună. Mă aşteptam cel puţin să se ducă în Europa League, dar grupa a fost infernală”, a declarat Ioan Andone pentru Telekom Sport

Publicat: 29 11. 2019, 10:39