Un om de afaceri a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru coruperea a trei arbitri

Un om de afaceri a fost condamnat, joi, în Singapore, la trei ani de închisoare deoarece a corupt trei arbitri libanezi propunându-le să aranjeze rezultatele unor meciuri de fotbal în schimbul serviciilor unor prostituate, informează AFP.

Eric Ding Si Yang, proprietar de cluburi de noapte în vârstă de 32 de ani, a fost găsit vinovat de coruperea arbitrului Ali Sabbagh (35 de ani) și a asistenților acestuia, Ali Eid (34 de ani) și Abdallah Taleb (38 de ani), înaintea unul meci pe care aceștia urmau să îl arbitreze în Singapore.

„Obiectivul său era să îi determine pe arbitri să ia decizii eronate pe teren, în beneficiul organizatorilor de meciuri trucate”, a declarat judecătorul Toh Yung Cheong, subliniind că astfel de acțiuni strică reputația statului Singapore.

Omul de afaceri a negat acuzațiile la adresa sa. El a afirmat că este un jurnalist freelancer care se interesează de meciurile trucate pentru un ziar local. Însă reprezentantul Parchetului a respins această versiune și a cerut o pedeapsă de până la șase ani de închisoare.

„Acest tribunal poate să arate comunității internaționale dezacordul nostru colectiv în ceea ce privește meciurile trucate, dictând o pedeapsă severă care ar fi o declarație puternică și clară că meciurile trucate și de corupția în sport nu au ce căuta în Singapore”, a subliniat Parchetul în rechizitoriul său.

Parchetul a anunțat, după pronunțarea sentinței de trei ani de închisoare cu executare, că aceasta este o sancțiune prea blândă și că va face apel.

Cei trei arbitri libanezi au fost arestați în aprilie 2013, înainte de a ajunge la stadion pentru a arbitra un meci din Cupa Confederației Asiei, între echipa din Singapore Tamipes Rovers și o formație indiană. Toți trei au fost condamnați în alt proces, la care au pledat vinovați. Sabbagh a fost condamnat la șase luni de închisoare, iar Eid și Taleb la trei luni de închisoare.

Sursa: Mediafax

Publicat: 24 07. 2014, 16:33
Actualizat: 24 07. 2014, 16:34