Un fotbalist din Zimbabwe a fost suspendat șase luni pentru dopaj

Internaționalul din Zimbabwe, Chafa Devon Taitamba, a fost suspendat șase luni după ce a fost depistat pozitiv la meciul cu reprezentativa Egiptului, din 9 iunie, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, a anunțat, luni, FIFA, citată de AFP.

Fundașul în vârstă de 22 de ani, depistat pozitiv cu prednison, a fost suspendat provizoriu la 30 august.

În ultimele trei săptămâni, FIFA a mai sancționat trei jucători pentru dopaj, tahitianul Vincent Simon, marocanul Hamza Abourazzouk și jamaicanul Jermaine Hue.

Sursa: Mediafax

Publicat: 15 10. 2013, 08:11
Actualizat: 15 10. 2013, 08:12