Un club din liga a șaptea engleză a făcut o ofertă incredibilă de împrumut pentru golgheterul Erling Haaland!

Un club din liga a șaptea engleză a făcut o ofertă incredibilă de împrumut pentru golgheterul Erling Haaland!
Vezi galeria foto - 4 poze

Ashton United, din Northern Premier League Premier, s-a oferit să îl ajute pe starul lui Manchester City, Erling Haaland, care va lipsi de la CM2022 din Qatar, să rămână în formă pe durata pauzei competiționale cauzate de turneul final FIFA.

Căpitanul Norvegiei are parte de un debut de sezon de vis la campioana Premier League, pentru care a marcat deja 18 goluri în doar 13 etape jucate.

Ashton United, din liga a șaptea engleză, a făcut o ofertă pentru împrumutul pe o lună de zile al superstarului Erling Haaland

Cei supranumiți The Robins au confirmat oferta incredibilă într-un comunicat oficial dat de minuscula echipă britanică:

„Ashton United confirmă că a trimis lui Manchester City o ofertă de împrumut pentru 28 de zile a atacantului Erling Haaland.

Cum campioana Premier League nu va juca niciun meci oficial până la finalul lunii decembrie din cauza Cupei Mondiale FIFA 2022, The Robins s-au adresat vecinilor de pe Etihad pentru ca Erling Haaland să rămână în formă, chiar dacă va lipsi de la CM2022 din Qatar.

Pentru moment clubul nostru nu a primit niciun răspuns din partea lui Manchester City”.

Naționala Norvegiei, al cărei căpitan este Erling Haaland, a ratat calificarea la CM2022 din Qatar, după ce a încheiat grupa G a calificărilor din zona europeană pe locul 3, după Olanda și Turcia.

Publicat: 15 11. 2022, 14:40