Un alt transfer bombă la FC Barcelona? Marcus Rashford este gata să se alăture echipei lui Xavi Hernandez!

Un alt transfer bombă la FC Barcelona? Marcus Rashford este gata să se alăture echipei lui Xavi Hernandez!

FC Barcelona este gata să negocieze cu Manchester United pentru transferul lui Marcus Rashford, care este dispus să devină liderul echipei catalane.

Contractul internaționalului englez pe Old Trafford urmează să expire în vara lui 2023 și „diavolii roșii” ar putea fi nevoiți să îl vândă în următoarele perioade de transferuri pentru a obține o sumă importantă în schimbul său.

Barcelona a rezolvat deja afacerea Ferran Torres, pentru care va plăti 55 de milioane celor de la Manchester City.

Ce transfer de top pregătește Joan Laporta: Marcus Rashford este dispus să se transfere la Barcelona!

Conform EFE, internaționalul englez este nemulțumit de statutul său din acest sezon la Manchester United, acolo unde și-a pierdut din importanță, și ar fi interesat de o mutare la Barcelona, care a fost interesată și în trecut de transferul său.

Marcus Rashford își încheie contractul cu vicecampioana Angliei în 2023, dar clubul de pe Old Trafford are opțiunea de a prelungi înțelegerea unilateral pentru încă un sezon.

De cealaltă parte, interesul Barcelonei pentru atacantul Angliei nu este unul nou, echipa de pe Camp Nou încercând și în urmă cu trei ani să îl semneze pe Rashford, dar acesta a ales să își reînnoiască atunci contractul cu clubul din Manchester.

Atacantul de 24 de ani a fost nevoit să se opereze la umăr în această vară, după finala EURO 2020, pierdută pe Wembley de Anglia, în fața Italiei, și a ratat din această cauză primele șapte etape din noul sezon de Premier League.

De atunci, el a evoluat doar cinci meciuri ca titular în campionatul Angliei pentru Manchester United, în care a marcat două goluri, în timp ce în Liga Campionilor a jucat de la început în doar două partide, a intrat pe parcurs într-un alt meci și a înscris o singură dată.

Publicat: 24 12. 2021, 10:00