Tragedie în Nigeria! Fostul internațional Uche Okafor s-a sinucis

Fostul internațional nigerian Uche Okafor, în vârstă de 43 de
ani, s-a sinucis, în această săptămână, la domiciliul său din
Dallas (Texas), a anunțat poliția americană, informează AFP.

Okafor a fost găsit joi, de fosta sa soție, spânzurat. Femeia
fusese alertată de un prieten al fostului fotbalist, care nu reușea
să îl contacteze pe Uche.

Uche Okafor, retras din activitate în 2001, a făcut parte din
naționala Nigeriei la Cupa Mondială din 1994 și din 1998. În 1994,
el a câștigat cu Nigeria Cupa Africii pe Națiuni.

Sursa: Mediafax

Publicat: 08 01. 2011, 13:22
Actualizat: 08 01. 2011, 13:23