Stadioanele Rapid și Arcul de Triumf intră în renovare. Burleanu: „Sunt în linie dreaptă!” Ce probleme au apărut la arenele Steaua și Dinamo

Răzvan Burleanu susține că nu există îngrijorare la UEFA în privința capacității României de a găzdui cele patru meciuri de la Campionatul European 2020. Asta deși lucrările la metroul ce leagă de Otopeniul de București n-au început, situația în care se află și lucrările de modernizare la stadioanele Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf.

Mai sunt mai puțin de patru ani până la Campionatul European din 2020, iar România încă nu s-a apucat de câteva dintre proiectele pe care le-a trecut în caietul de sarcini. Lucrările la linia de la aeroportul Otopeni până în București încă n-au început, dar aici s-a găsit o soluție de compromis: o linie de cale ferată care să lege aeroportul de Gara de Nord.

Însă nici cele patru stadioane care vor fi puse la dispoziție pentru antrenamente n-au intrat în procesul de modernizare. Răzvan Burleanu susține însă că oficialii UEFA nu sunt îngrijorați. Președintele FRF susține că stadioanele Rapid și Arcul de Triumf urmează să intre în renovare, în timp ce lucrările la arenele Steaua și Dinamo au fost întârziate din cauza unor probleme ce țin de dreptul de proprietate:

„Nu exista îngrijorări din partea UEFA privind pregătirile pentru organizare, absolut deloc. Nu trebuie să dați crezare zvonurilor (n.r. – privind întârzierea lucrărilor de modernizare a stadioanelor și a construirii unei linii de metrou până la Aeroportul Otopeni). Așteptăm ca în perioada următoare să se creeze acel comitet interministerial, astfel încât să putem avansa cât mai mult. La stadionul de la Arcul de Triumf situația este foarte clară, la fel s-a clarificat și situația la Rapid.

Continuă să fie însă câteva probleme la stadioanele Steaua și Dinamo în ceea ce înseamnă drepturile de proprietate, pentru că nu e foarte clar… adică ce construcție se demoleaza și care nu. În linie dreaptă au intrat acum Rapid și Arcul de Triumf. Toata administrația FRF lucrează, iar săptămâna viitoare vom avea vizita lui Davor Suker din partea Comitetului Executiv al UEFA pentru a prezenta noua identitate vizuala a acestei competiții”, a declarat Răzvan Burleanu.

Publicat: 06 10. 2016, 17:42
Actualizat: 06 10. 2016, 17:43