Sir Alex Ferguson face dezvăluiri cutremurătoare! Cea mai mare teamă a sa a fost că își va pierde complet memoria, după hemoragia cerebrală pe care a suferit-o în 2018!

Sir Alex Ferguson vorbește pentru prima dată despre coșmarul prin care a trecut și face dezvăluiri cutremurătoare: i-a fost frică de faptul că își va pierde complet memoria în urma atacului cerebral suferit!

Lumea fotbalului și-a ținut respirația în 2018, atunci când legendarul manager al lui Manchester United a fost transportat de urgență la spital cu hemoragie cerebrală.

Din fericire, intervenția chirurgicală la care a fost supus tehnicianul scoțian a fost un real succes și „Fergie” s-a întors acasă, acolo unde s-a recuperat cu ajutorul celor dragi.

Sir Alex Ferguson povestește momentele dramatice prin care a trecut, după ce a suferit o hemoragie cerebrală: „A fost cea mai mare teamă a a mea”

Ajuns la 79 de ani, celebrul tehnician scoțian Sir Alex Ferguson dezvăluie momentele dramatice în care s-a luptat pentru propria viață, într-un documentar care-i poartă numele „Sir Alex Ferguson: Să nu renunți niciodată”, care va fi lansat la finalul lunii mai.

Documentarul, care este regizat de fiul lui Ferguson, Jason, va readuce în fața publicului cele mai importante episoade ale vieții sale, atât din interiorul, cât și din afara fotbalului.

În momentul în care a vorbit despre acest film, „Fergie” a spus: „Cea mai mare teamă a mea a fost că îmi voi pierde memoria, atunci când am suferit hemoragia cerebrală, în 2018.

 În momentul în care am făcut acest film, am retrăit cele mai importante momente ale vieții mele, atât bune cât și rele. Faptul că l-am avut regizor pe fiul meu, Jason, a asigurat o relatare apropiată și onestă a întâmplărilor prin care am trecut”.

Sub conducerea lui Sir Alex Ferguson, Manchester United a avut parte de peste 20 de ani plini de succese, atât pe plan intern, cât și internațional. Palmaresul managerului scoțian pe Teatrul Viselor, care include 13 titluri de campion în Premier League, 5 Cupe ale Angliei și două trofee UEFA Champions League, este inegalabil în istoria fotbalului.

Publicat: 18 02. 2021, 11:00