Și-a speriat fanii! FOTO | Cum arată glezna lui Alexis Sanchez după ultimul meci

Alexis Sanchez este unul dintre cei mai apreciați jucători ai momentului, iar această vară ar putea aduce despărțirea starului chilian de Arsenal, acesta fiind dorit de Bayern Munchen și Manchester City.

Până să-și clarifice situația cu formația antrenată de Arsene Wenger, Sanchez participă cu naționala țării sale la Cupa Confederațiilor, iar la finalul partideu cu Camerun, câștigată de Chile cu 2-0, atacantul și-a speriat fanii cu o imagine postată pe net.

Alexis Sanchez și-a fotografiat glezna extrem de umflată, la capătul meciului în care a jucat ultimele 30 de minute și în care a pasat decisiv pentru primul gol, marcat de Vidal.

În ciuda problemelor evidente, Sanchez e așteptat să fie titular pentru Chile în al doilea meci din faza grupelor, cu Germania, programat pe 22 iunie.

 

Publicat: 20 06. 2017, 16:27
Actualizat: 20 06. 2017, 16:28