Semnează Cristiano Ronaldo cu Al-Nassr? Răspunsul dat de starul portughez, imediat după ce s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial

Cristiano Ronaldo a vorbit pentru prima dată despre presupusul transfer la Al-Nassr, formația din Arabia Saudită care i-a oferit un contract astronomic.

Imediat după ce Portugalia a reușit să se califice în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, învingând-o fără probleme pe Elveția, scor 6-1, atacantul în vârstă de 37 de ani a fost chestionat despre viitorul său.

Cristiano Ronaldo este liber de contract, după ce la începutul lunii noiembrie șefii celor de la Manchester United au decis să îi rezilieze contractul.

Semnează Cristiano Ronaldo cu Al-Nassr? Răspunsul dat de starul portughez, imediat după ce s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial

Recent, Marca anunțase faptul că Al-Nassr și Cristiano Ronaldo s-ar fi înțeles asupra unui contract fenomenal. În cei doi ani și jumătate pe care lusitanul i-ar fi petrecut în Golf, acesta ar fi câștigat nu mai puțin de 250 de milioane de euro, ceea ce l-ar fi făcut cel mai bine plătit sportiv din lume.

Imediat după victoria categorică contra Elveției, câștigătorul a cinci „Baloane de Aur” a răspuns prompt când a fost întrebat despre viitorul său în Arabia Saudită.

„Nu, nu este adevărat…”, a fost răspunsul scurt al lui Cristiano Ronaldo când a fost întrebat despre transfer, potrivit as.com.

Cristiano Ronaldo a fost rezervă în partida din optimile de finală ale Campionatului Mondial. Lusitanul a văzut de pe bancă primele 5 goluri ale colegilor săi, fiind introdus pe teren abia în minutul 74 al meciului, la scorul de 5-1.

În faza următoare a turneului final, campioana europeană din 2016 se va duel cu Maroc, care a produs surpriza, reușind să o elimine Spania după loviturile de departajare.

Cristiano Ronaldo a bifat până acum minute în toate cele patru partide jucate de către naționala sa la Campionatul Mondial. Starul aflat în acest moment fără echipă de club a reușit chiar să marcheze și un gol, din penalty, împotriva Ghanei, în faza grupelor.

Publicat: 07 12. 2022, 08:43
Actualizat: 07 12. 2022, 08:44