Selecționerul Argentinei a renunțat la funcție

Prima înfrângere oficială pe care Argentina a suferit-o în fața reprezentativei statului Chile, scor 0-1, a fost o umilință prea mare pentru un tehnician de talia lui Alfio Basile (foto, cu Messi). Drept urmare, acesta a renunțat la postul de antrenor al naționalei din Țara Tangoului, o decizie care a avut la bază „lipsa de răspunsuri, individuale și colective, în fața unei echipe chiliene care ne-a dominat la toate capitolele”, după cum a declarat chiar fostul selecționer. Decizia lui „Coco” Basile a fost primită cu seninătate de vedetele de sute de milioane de euro, o parte dintre ele, în frunte cu Lionel Messi, salutând această demisie. „Naționala nu joacă așa cum trebuie și nici rezultatele nu ne ajută, așa că sper ca această schimbare să ne prindă bine”, a declarat starul Barcelonei.

Sergio Batista, antrenorul selecționatei de tineret, care a câștigat titlul olimpic la Beijing în această vară, este principalul candidat pentru preluarea postului rămas vacant, dar întreaga suflare argentiniană este cu gândul acum la marele derby de mâine, River Plate – Boca Juniors, în direct pe Sport.ro, de la 21:20.

Publicat: 17 10. 2008, 22:12
Actualizat: 18 10. 2008, 09:22