Șeicii fac totul pentru Kylian Mbappe: oferta incredibilă pregătită de PSG pentru Paul Pogba!

Internaționalul francez Paul Pogba nu s-a decis încă dacă va continua la Manchester United din vară, atunci când îi expiră contractul pe Old Trafford.

Englezii de la Daily Mail anunță că PSG i-a pregătit o ofertă titanică campionului mondial francez pentru a-l ademeni în țara sa natală.

Venirea lui Pogba ar putea fi un alt motiv pentru ca starul Kylian Mbappe să continue pe Parc des Princes.

PSG poate da lovitura verii: Paul Pogba, gratis!

Superstarul Paul Pogba nu exclude prelungirea contractului său scadent la finalul lunii iunie cu Manchester United, dar preferă să aștepte sfârșitul sezonului pentru a vedea pe ce loc termină „diavolii roșii” în Premier League.

Conform Daily Mail, pe de altă parte, PSG este gata să îi satisfacă toate pretențiile internaționalului francez, al cărui transfer ar aduce beneficii financiare importante clubului de pe Parc des Princes de pe urma drepturilor sale de imagine.

Pentru a obține acest deziderat, șefii parizieni au pregătit o ofertă de nerefuzat, pe modelul celor cu care au reușit aducerea starurilor Donnarumma, Wijnaldum, Messi și Sergio Ramos în vara trecută. Toți cei menționați anterior au sosit pe Parc des Princes liberi de contract, așa cum ar putea să sosească și campionul mondial francez de la Manchester United.

Rămâne de văzut ce va hotărî Paul Pogba la capătul celor 4 luni care au mai rămas din contractul său cu echipa de pe Old Trafford și dacă va ceda tentației de a se alătura pleiadei de vedete de la PSG, pentru un salariu colosal, sau va alege să continue la Manchester United, care se luptă din greu să prindă locul 4 în Premier League, ultimul care permite calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor. Venirea lui Pogba l-ar putea convinge și pe Mbappe să rămână la PSG.

Publicat: 16 02. 2022, 21:40